Apoi i-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.” (Ioan 1:51)
Pe când eram copil, bunicii mei dragi stăteau cu mine ziua, pentru că părinții erau plecați la lucru. Într-o zi, bunica și-a pregătit geanta ca să meargă la o întâlnire matinală la biserică, unde nu mă putea lua cu ea. M-am simțit foarte tristă că m-a „abandonat” acasă.
Mai târziu în viață, plecam la serviciu dimineața mai din timp, ca să pot să ajung câteva minute mai devreme, înainte de începerea programului, pentru a avea puțin timp liber. Trebuia să trec o intersecție aglomerată din New York, pentru a prinde autobuzul. Uneori, mi se părea că semaforul nu se mai schimbă niciodată. Când era verde, deja mai veneau două-trei persoane care așteptau împreună cu mine. Atunci alergam ca să traversez strada, cu speranța că voi prinde autobuzul, dar, de obicei, alergarea nu era de niciun folos. Doar câteva secunde dacă ajungeam mai devreme, l-aș fi prins. De multe ori ajungeam până în fața ușii și băteam în ea, poate-poate șoferul va avea milă și îmi va deschide. Unii deschideau, alții doar ne priveau în față pe când ieșeau din refugiul stației. Aceasta însemna o așteptare de cincisprezece minute până la următorul autobuz.
Am avut multe asemenea experiențe cu transportul în comun. După ratarea primului autobuz și o așteptare de cincisprezece minute până la următorul, am intrat în stația de metrou la Hillside Avenue, unde era puțin probabil să găsesc un loc în timpul orelor de vârf. Călătoria dintre Sutphin Boulevard și Hillside Avenue dura între douăzeci și patruzeci de minute, în cel mai bun caz.
De obicei, metroul de la linia D aștepta în stație cu ușile deschise. Distanța platformei dintre linia E și linia D la Seventh Avenue nu era mai mare de șapte metri. Totuși, atunci când ușile de la linia E erau deschise, cele de la D începeau să se închidă. Ce sentiment neplăcut! Iar am fost lăsată pe dinafară.
Isus revine! Atunci nu vom mai călători cu autobuzul sau cu metroul, ci prin intervenția Sa divină. Dacă voi fi în viață, sper să am parte de transformare. Dacă voi fi adormită, mă rog să fiu trezită din somn, ca apoi să privesc în sus și să fiu ridicată să-L întâlnesc pe Domnul în văzduh (1 Tesaloniceni 4:16,17). Cerul este destinația mea. Tu și eu am fost răscumpărați prin sângele lui Isus. Mă rog ca, prin harul lui Dumnezeu, să nu fim lăsați pe afară! Aleluia!
Cora A. Walker
