Defecțiunea

Iată, Eu fac toate lucrurile noi. (Apocalipsa 21:5)

Nu ştiu cum este în familia voastră, dar la noi, în familie, când cineva ia o mașină, ea merge din persoană în persoană până când, în cele din urmă, ajunge la „dezmembrări”.

Mașina pe care o conduceam a început să-mi fie luată de fiul meu mai mare, care a dus-o cu el în California. El și-a cumpărat una nouă, iar fiul meu mai tânăr s-a dus în California să aducă mașina mea înapoi, în Nebraska.

După un timp, fiul meu mai tânăr nu o mai voia, din cauza cheltuielilor avute cu ea. Așa am ajuns să o conduc eu din nou. Mașina deja era cam „obosită”, avea kilometraj mare și avea peste cincisprezece ani vechime. I-am spus Domnului că o voi conduce cât timp va vrea El s-o fac.

Ei bine, a sosit și ziua în care mașina fiicei mele, de curând achiziționată, a venit de la reparații. M-am gândit: Aceasta este șansa mea să obțin mașina mai nouă pe care mi-o doream, iar ea să o conducă pe cea veche a mea. Mașina cea „nouă” nu avea decât doi ani de la fabricație. Am început să o conduc și am observat că parbrizul era murdar. L-am spălat și m-am gândit că problema era rezolvată. Dar a doua zi, în bătaia soarelui încă se vedeau niște semne.

Eram dezamăgită să admit că deja exista o defecțiune la această mașină. Mă gândeam că probabil grindina a cauzat acele ciobituri în parbriz și am dus mașină înapoi la vânzător pentru a obține un nou parbriz.

Dicționarul definește defectul ca fiind o lipsă, o imperfecțiune, o slăbiciune, un neajuns. Vedem defecte pretutindeni în jurul nostru: în mediul înconjurător, la oamenii pe care îi întâlnim și în bisericile noastre. Noi ne-am dori ca totul și toți să fie perfecți. Noi înșine, desigur, nu dorim să ne întâlnim cu neplăcerea de a accepta că avem defecte sau că avem nevoie de reparații.

Au apărut mereu defecte, de la căderea lui Adam și a Evei, când păcatul a intrat pentru prima dată în lume.

Nimic nu mai este perfect.

Dar lauda fie a lui Dumnezeu, căci El are un plan mai bun pentru noi: o nouă lume în care El va face toate lucrurile noi.

Da, am suferit o deteriorare serioasă. Dar, dacă Îi dăruim lui Isus inima noastră, El ne va ajuta să lucrăm asupra defectelor. Și, când El va reveni, ne va duce într-un loc de o perfecțiune absolută.


Karen M. Phillips

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor