Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:13,14)
Acum, să nu mă înțelegeți greșit. Sunt întru totul de acord cu nevoia de a cerceta trecutul și de a lua poziție pentru adevăr, oricare ar fi el. Biblia spune: „Veţi cunoaște adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Eu mai susțin și că „odată ce știi adevărul, trebuie să acționezi în consecință”. Să ne cunoaștem tendințele moștenite și cultivate, pentru a ști cum să ne rugăm pentru victorie. Cred cu tărie că trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru nașterea din nou, căci prima noastră naștere a fost în păcat, am fost zămisliți în nelegiuire. Sunt de acord cu declarația lui George Santayana: „Cei care nu-și amintesc trecutul sunt condamnați să-l repete.” (George Santayana, The Life of Reason: Reason in Common Sense (New York: Charles Scribner’s Sons, 1905), p. 284) Dar vine timpul când să renunțăm la sare. Ce vreau să spun cu aceasta? În loc de a încerca să explic, să lăsăm ca una dintre cele mai memorabile surori din Biblie să ne explice.
„Sora Lot” (Geneza 19:26) nu era diferită de multe dintre femeile de astăzi. Ne plac reducerile, pantofii „mortali” și hainele care te fac să-ți întorci capul. Sora Lot dorea ceea ce ea credea că este mai bine pentru familia ei: cele mai bune școli pentru copii și accesul la cele mai cultivate anturaje. Sigur, aceste lucruri nu sunt rele în ele însele.
Problema sorei Lot a fost că ea nu a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu la timpul potrivit, ca astfel să își schimbe viața și să nu se transforme în sare. Dacă suntem onești, vom recunoaște că și noi avem o problemă cu schimbarea. Dar a venit timpul să nu ne mai uităm în urmă. Probabil că avem nevoie să fim mai „selectivi” în ce privește prieteniile, pentru că Dumnezeu ne cere să călătorim pe un drum mai puțin bătătorit. Mai exact, uneori este foarte greu să lăsăm în urmă durerile, frustrările și mâhnirea. Uneori nu vrem să le lăsăm, pentru că, altminteri, ne-am pierde identitatea din prezent.
Poate că sora Lot nu a crezut că Dumnezeu ar fi putut de fapt să-i ofere un nou început. Poate s-a gândit: „Mă obișnuisem cu Sodoma; mi-e frică de necunoscut!” Sau poate era îngrijorată din cauza copiilor care rămăseseră în urmă. Orice s-ar fi întâmplat în acea zi fatală, sora Lot a privit înapoi. Și istoria noastră va fi la fel, dacă nu uităm acele lucruri care au rămas în urmă și dacă nu alergăm spre premiul chemării cerești care este în Isus Hristos. Surorile mele, dacă Isus spune că este timpul pentru o schimbare, înaintați și puneți deoparte sarea!
D. Mobley
