Căci calcă cu picioarele pe laţ şi umblă prin ochiuri de reţea. (Iov 18:8)
Secretul a intensificat nerăbdarea mea în așteptarea evenimentului. Trecuseră două luni de când primisem prin e-mail informarea despre petrecere. O lună mai târziu, primisem invitația și la cutia poștală, într-o cutie mică, și eram nerăbdătoare să o deschid. În această cutie albă mai era una, roz pastelat, sigilată cu o panglică de satin roz, capitonată cu hârtie creponată rozalie, cu dungi sclipitoare. Motivul roz-argintiu se afla și pe invitație. Aceasta era legată cu o fundă argintie, împodobită cu un inel transparent cu ștrasuri strălucitoare. Invitația conținea indicații specifice în ce privea îmbrăcămintea adecvată și transportul, care îmi era pus la dispoziție, către locația indicată. Mi-am pus în minte să aleg un cadou și îmbrăcămintea potrivită.
Pe parcursul săptămânilor următoare, am scos la vedere folia de ambalat cadouri și ornamentele. Darul, accesoriile și ambalajele au umplut fotoliul. Când treceam pe acolo, mă opream și în mintea mea îmi imaginam cum o să fie aranjată creația finală. „Va fi superbă”, mă bucuram în imaginația mea.
În seara dinaintea plecării, m-am retras mai devreme ca să pot pregăti cadoul, dar m-am răzgândit, lăsând totul pentru a doua zi dimineața. Gândul că aveam să petrec un timp frumos cu un grup de prietene m-a ținut trează. Dimineață, am pregătit micul dejun pentru soțul meu. Era Ziua Tatălui și doream să-mi arăt aprecierea pentru încă un an plăcut și plin de realizări. Dar nu i-am uitat nici pe ceilalți „tați” din familie – doi fii adulți și tatăl meu –, astfel că am postat pe o rețea de socializare câteva fotografii cu comentarii sugestive. Știam că orele mele erau numărate; totuși mai aveam ceva timp, astfel că m-am lăsat acaparată pentru o vreme într-o rețea numită … internet.
După ce am postat ce doream, privirea mi s-a oprit pe „cadou”! Mai aveam la dispoziție doar o oră ca să-l împachetez și să mă și pregătesc de plecare. M-am încăpățânat totuși să decid că împachetatul merita să-i aloc cea mai mare parte din timp, iar rezultatul a fost impresionant. Ambalajul frumos ornamentat a atras aprecieri din partea soțului meu, deși sprâncenele lui ridicate m-au convins că eram în mare întârziere. Mi-a sugerat chiar că prezența mea la eveniment era mai importantă decât un cadou împachetat pretențios. Mi-am ascuns iritarea cu o tăioasă încuviințare din cap și apoi am dat fuga să fac un duș, rugându-mă stăruitor să ajung la timp.
O distragere spirituală poate împiedica sau încetini progresul nostru. Rugați-vă pentru eliberarea din lanțurile care par să ne lege de lucruri care într-o zi vor valora doar cât praful pe care îl călcăm în picioare.
Marea I. Ford
