Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura. (Luca 6:38)
„Bună, Patti!” mi-am salutat prietena la telefon. „M-am înduioșat până la lacrimi și nu e decât vina ta!” Am chicotit amândouă. „Numai ce am găsit puișorul de pernă în spatele șifonierului, în camera de cusut.” Ea știa bine la ce mă refer.
Povestea a început în 1981, când s-a născut Jared, fiul lui Patti. Sora lui era încântată, ca și restul familiei. La petrecerea organizată pentru bebeluș, am făcut o plăpumioară și o pernuță moale, pentru a-l susține în scaunul mașinii sau pentru orice altceva, dar nu pentru dormit pe ea.
Am urmărit cum Jared a crescut, a mers la grădiniță, apoi la școala primară, liceu și colegiu. Ca tânăr, a găsit un job foarte bun la o firmă de computere, s-a căsătorit cu o fată adorabilă și se îndrepta spre o viață plină de perspective fericite. Se bucura de natură și a început să facă ciclism la modul serios. Într-o zi, pe când se antrena pentru o întrecere sportivă, a avut pană la o roată. În timp ce lucra la repararea ei pe marginea șoselei, un șofer beat l-a izbit cu mașina și l-a omorât pe loc.
Nu mai este nevoie să spun că toți cei care îl cunoșteau au fost devastați. Vestea morții lui s-a răspândit și a fost ca și cum timpul s-a oprit în loc, în mica noastră comunitate. În durerea noastră ne întrebam: „De ce?” „Nu-i corect!” „De ce Jared?”
Era de așteptat ca serviciul de înmormântare să fie unul foarte trist. Prieteni din colegiu și amici vechi au fost alături de părinții lui Jared și de familie.
Câteva săptămâni mai târziu, Patti mi-a înmânat o geantă și un bilet: „Cred că ar fi bine să ai tu această geantă.” Înăuntru se afla o pernuță drăguță, pătată și zdrențuită – puișorul lui Jared.
După ce ne-am îmbrățișat, Patti a spus: „Când mi-ai dat această pernă, cu ani de zile în urmă, mă întrebam ce-aș putea face cu ea. Dar, copil fiind, Jared s-a atașat de ea foarte mult. O lua peste tot, chiar și la lada cu nisip!” Acum, după mai bine de treizeci de ani, am această amintire prețioasă a unui tânăr deosebit, pernuța lui dragă, care mă emoționează.
Adesea nu ne dăm seama cum lucruri aparent neînsemnate pot avea impact asupra altora. Acum nu putem realiza importanța lor, dar Dumnezeu vede orice gest, fie el oricât de mic. El Își va aminti fiecare faptă bună pe care o facem.
Marybeth Gessele
