El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut. (Apocalipsa 21:4)
Apocalipsa 21:4 este versetul care întotdeauna mă mângâie, în special când sunt tristă și situația nu este cea mai bună. Mă ajută citirea acestui verset, care promite că Dumnezeu va înlătura pentru totdeauna tristețea și durerea. Îmi amintesc cum mi-a vorbit cu câțiva ani în urmă, atunci când i l-am citit fiului meu mai tânăr. Cred că ne-a alinat tristețea amândurora.
Eram mamă adoptivă doar de câteva luni. Copiii mei își pierduseră mama când unul avea cinci, iar celălalt, șapte ani, iar la adopție aveau opt, respectiv zece ani. Vorbeam odată cu cel mic despre ceva, iar el și-a amintit de mama lui și de ceea ce obișnuia ea să facă. Bineînțeles că a devenit trist și a început să plângă. Ca părinte, tot ceea ce dorești este să îndepărtezi durerea și tristețea, atunci când copilul suferă. L-am luat în brațe și am încercat să-l liniștesc. Am început să plâng împreună cu el; mi se frângea inima pentru el. Dar mi-am amintit de acest verset biblic și i l-am spus și lui. I-am spus că tristețea va dispărea odată, că Dumnezeu va șterge toate lacrimile noastre și că, într-o zi, își va revedea mama. Ne-am așezat pentru câteva minute unul lângă altul și, încet-încet, lacrimile s-au oprit. L-am întrebat dacă acest lucru l-a ajutat și el a răspuns afirmativ. Am fost recunoscătoare pentru acea făgăduință pe care Dumnezeu mi-a dat-o ca să ne mângâie pe amândoi.
Atât de ușor suntem răpuși de durerile și de întristările care par să ne asalteze tot timpul. Uneori, uităm de făgăduințele Domnului. Dacă ne-am aminti tot ceea ce El ne-a promis și am apela la făgăduințele Sale, purtarea poverilor și suportarea lacrimilor ar fi mult ușurate. Nu reușesc prea bine să-mi imaginez o lume în care lacrimile nu există. Conform Bibliei, chiar și Isus a plâns, dar avem promisiunea că, într-o zi, El va șterge toate lacrimile noastre, iar noi nu vom mai avea de ce să plângem. Aceasta îmi dă speranță și mă însuflețește în așteptarea acelei zile când El va împlini ce a promis.
Însă acum lacrimile ne amintesc de Dumnezeu, de nevoia noastră de El și de făgăduința dată nouă. Deci, în ocazia următoare în care te vei confrunta cu lacrimi, tristețe, durere și moarte, prinde-te de Dumnezeu și cere-I acea promisiune pentru tine. Iar atunci când lacrimile se vor opri, va înceta și motivul lor. Putem conta pentru aceasta pe Dumnezeu, care ne mângâie mereu. De-abia aștept acea zi. Dar tu?
Debra Snyder