Ah! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta! (Ieremia 32:17)
Într-o dimineață de iarnă cu ninsoare, alunecuș și vânt – așa cum sunt multe în Montreal – în drumul meu spre serviciu, am văzut apropiindu-se din direcția opusă o fetiță de vreo cinci-șase ani. Era ținută de mână de un om – presupun că era tatăl ei. Mergeau împreună ca doi prieteni când, deodată, un picior al fetiței a alunecat atât de repede, încât nu s-a mai putut ajuta de celălalt pentru a se redresa. Într-o clipă, amândouă picioarele i-au cedat și fetița a căzut în zăpadă într-o poziție destul de caraghioasă. Nu era nimic neobișnuit, pentru că iarna se întâmplă adesea acest lucru. Totuși, a fost ceva care merită atenția în tot acest tablou: mâna fetiței și mâna tatălui nu s-au desprins nici măcar pentru o clipă!
Mă așteptam, oarecum, să aud o expresie de surpriză de la unul dintre ei și poate un țipăt de durere de la copilă. În schimb, ceea ce am văzut și am auzit a fost expresia de surprindere a amândurora și râsul fetiței, iar, în tot timpul acesta, ambele mâini au rămas nedezlipite. Bărbatul a zis apoi ceva: „Bine că te țineam de mână!”
Totul s-a întâmplat într-o clipă, iar după acest incident am mers mai departe fiecare pe drumul nostru, aparent uitând cu totul unii de existența altora. Totuși, în mintea mea s-a imprimat cu putere această imagine: De câte ori nu am alunecat și am căzut pe cărările întortocheate ale vieții? În ce poziție aveam mâinile? Încercăm, ca un patinator, să ne menținem echilibrul cu mâinile, uneori lipite pe piept, iar alteori întinse larg? Este vreo diferență între momentul în care înfruntăm căzătura singuri și acela în care, duhovnicește vorbind, știm că mâna noastră este prinsă strâns de mâna lui Dumnezeu? Uneori ne simțim în siguranță din punct de vedere spiritual și lăsăm garda jos, iar, ca rezultat, suntem luați prin surprindere de o alunecare – ce se transformă apoi în cădere.
Cuvintele unui cântec de cor pentru copii sună astfel: „Cu Isus în barcă/Pot să zâmbesc furtunii.” (Seth Sykes, „With Jesus in My Vessel”, Salvation Songs for Children, 1951) Ruga mea astăzi este: Doamne, îmi pun mâna în a Ta. Ştiu că viața are cărări și situații alunecoase, dar mai ştiu că, împreună cu Tine, sunt în siguranță. Mă rog ca aceasta să fie și ruga ta.
Doreen Evans-Yorke
