Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! (Isaia 65:24)
A fi mamă singură este o minunată binecuvântare. Însă o binecuvântare care poate părea descurajantă, stresantă, intimidantă și înfricoșătoare. A fi mamă singură pentru doi tineri afro-americani îți sporește bucuria și dă o nouă definiție îndemnului de a aduce „totul în rugăciune înaintea Domnului”. Pe de o parte, am putea dezbate dacă tinerii afro-americani au o viață mai grea decât ceilalți tineri, dacă ei sunt mai predispuși la abuzuri din partea poliției sau dacă unii dintre profesori au tendința de a le ignora potențialul și de a-i eticheta adesea negativ. Pe de altă parte, putem fi de acord cu faptul că oricare ar fi problemele sociale cu care s-ar confrunta, ei sunt considerați de Dumnezeu ca fiind copiii Lui.
Atunci când fiul meu, care a crescut în regiunea central-vestică a Americii, a vrut să se mute pe coasta estică, acolo unde societatea are un ritm de trai mult mai alert, și când a mai spus că deja își caută o casă pe un site de specialitate (Craigslist), m-am alarmat: Dar el nu este pregătit pentru așa ceva! Nu cunoaște locul. Nu are încă o slujbă – ca să nu mai zic că nu a terminat colegiul și nu are o carieră. Are vreo abilitate practică de a se putea descurca într-o astfel de societate? Avea douăzeci și doi de ani, cu (numai) doi ani de colegiu terminați. Știam că nu aveam încotro și trebuia să renunț la dezaprobarea mea și să îl las să plece. Dar nu am renunțat să stau pe genunchi, în rugăciune.
Pe 1 august 2017, am plâns. Copilul meu a sunat de acolo și m-a informat că nu are casă și are nevoie de ajutorul meu. I-am asigurat un loc temporar unde să stea, subliniind că ori trebuie să vină acasă, ori să găsească un loc unde să-și permită să locuiască, pentru că eu nu puteam să întrețin două familii.
La fel de sonor ca și când cineva aude o melodie, Duhul Sfânt mi-a zis: Privește acum pe acel site de imobiliare (Craigslist)! Am sunat la primul anunț care apărea acolo. Acel apel i-a asigurat fiului meu o locuință pentru care el era entuziasmat. Iată ce mesaj mi-a trimis proprietara care i-a închiriat fiului meu locuința: „Dumnezeu chiar ne ghidează pașii. Trebuie să fim însă ascultători. Soțul meu îmi spune de o săptămână să pun anunțul, dar eu am așteptat până azi.” Am fost reasigurată de faptul că, oricare ar fi circumstanțele, bolile pe care le avem, problemele noastre specifice sau necazurile cu care suntem loviți, Dumnezeu este mereu la cârmă. El ne răspunde la rugăciuni, urmărindu-i cu privirea pe copiii Lui, binecuvântând chiar și o mamă singură căreia i-a fost încredințată o mare răspundere, care poate fi împlinită doar cu Domnul alături.
Janice R. McKinney
