Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. (2 Corinteni 3:2)
Drept răspuns, Împăratul le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25:40)
Era trecut de ora 13:00. Soțului meu, Abel, fiului nostru, Dale, și mie ne era foame. Ne aflam la Merced (California), unde locuia fiica noastră cea mare. Plănuiserăm să servim masa împreună, dar ea nu era acasă. Dale a sunat-o și a întrebat-o unde se află cel mai apropiat restaurant thailandez unde am putea mânca. Ne-a explicat cum să ajungem. Am ajuns destul de repede la locul indicat.
Nu era ora la care să fie aglomerat, astfel că proprietara a putut să preia rolul ospătarului. Ne-a urat bun venit și a așteptat să comandăm.
În scurt timp, pe când savuram bucatele, am avut o conversație cu ea, pentru că noi vorbeam thailandeză. Era foarte amabilă și ne vorbea ca și cum ne cunoșteam de mult timp. Am terminat cina și am plătit lăsând și un bacșiș. Dar acea femeie continua să mai discute cu noi.
Mai târziu i-am menționat că fiica noastră și familia locuiau în oraș și că ea ne-a îndrumat să venim aici. Apoi, soțul meu i-a arătat proprietarei o fotografie cu fiica noastră. Când a recunoscut-o, ne-a privit atent.
Cu un zâmbet larg, ea a exclamat: „Nu mă mir că dumneavoastră și soția sunteți atât de drăguți și de prietenoși – fiica dumneavoastră și familia ei sunt la fel!”
Ei bine, ce compliment! Suntem considerați „drăguți și prietenoși” doar după o unică ocazie scurtă în care am vorbit cu ea!
Iată de ce eu și soțul am adoptat textul din Matei 25:40 ca pe unul dintre principiile de conduită în viață. Conform celor afirmate de apostolul Pavel, nu suntem doar epistole de citit pentru ceilalți, ci ni se amintește că orice le facem altora, fie bine, fie rău, Îi facem, de fapt, lui Isus.
Ofelia A. Pangan
