Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El! (Psalmii 34:8)
„Teavana” este un lanț de ceainării din Statele Unite ale Americii. Una dintre caracteristicile preferate de mine ale acestui magazin popular este aceea că oferă degustări gratuite de ceai, a căruia aromă se schimbă în funcție de fiecare anotimp al anului. Atunci când mă plimb prin mall și mă apropii de Teavana, nu numai că găsesc ușile larg deschise, dar găsesc acolo și un angajat prietenos, zâmbitor, care stă la intrare și mă întreabă dacă doresc o degustare. Uneori accept oferta; alteori dau din cap și trec pe alături. Atunci când accept și gust din ceai, observ că este foarte bun! Dacă nu m-aș fi oprit niciodată să gust, nu aș fi știut ce aromă minunată are și cât de bun este pentru organism.
Într-o zi de toamnă senină și răcoroasă, trecând pe lângă ceainărie, Domnul mi-a inspirat o paralelă interesantă: așa cum Teavana deschide ușile ceainăriilor zilnic și oferă fiecărui trecător ocazia de „a gusta și a vedea” că ceaiul lor este delicios, la fel Domnul, Dumnezeul nostru, ne oferă darul mântuirii prin Fiul Său, Isus Hristos! Zi de zi, Dumnezeu stă cu brațele deschise cerându-ne să „gustăm și să vedem” ce bun este El. Nu numai că este bun, dar El este veșnic și vrea să ne dea viața veșnică!
Acum, lucrul cel mai importat este că, atunci când „gustăm și vedem” că Domnul este bun, nu ne putem abține să vorbim despre El. Suntem inspirați să împărtășim vestea bună a lui Isus Hristos cu toți cei cu care ne întâlnim! Devenim ambasadori ai lui Hristos și acționăm ca un angajat al ceainăriei Teavana, intrând în contact cu oameni care Îl cunosc sau nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Ne împărtășim experiența „gustării și vederii” bunătății Domnului (Psalmii 34:8). Mărturisim cât de minunat este să experimentezi o relație cu Isus Hristos. Noi nu am vrea să umblăm alături de cineva pe care nu îl cunoaștem și despre care nu știm nimic.
După ce ai mărturisit despre cât de minunat este Dumnezeu, „ceașca de ceai” este prea plină și pasiunea ta pentru a spune și altora despre vestea bună a lui Isus Hristos se revarsă în viața oricui! Atunci, oamenii sunt determinați să guste și să vadă că Domnul este bun! Partea cea mai plăcută este că relația cu Dumnezeu este benefică nu doar pentru trupul, ci și pentru sufletul tău!
Alexis A. Goring