Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti. (Ieremia 33:3)
„Micuțul” meu fiu are deja nouăsprezece ani și este plecat la studii departe de casă. Rugăciunile mamei lui au crescut odată cu el și eu încerc să comunic cu el prin rețelele de socializare ca să îl sprijin în dificultățile pe care le are. Lubomir a învățat să-și gătească singur, să-și spele, să-și curețe locuința și să-și calculeze finanțele. Pe lângă studii, Lub (așa cum îi spunem eu și soțul meu) a căutat de lucru, dar nu a găsit un job care să-i permită să fie liber în Sabat. După una dintre conversațiile noastre, ne-am decis să postim și să ne rugăm. Dar situația s-a înrăutățit. Lui Lub i s-a stricat și telefonul, pentru cumpărarea căruia economisise bani câteva luni. Părea că Dumnezeu nu ne răspunde la rugăciuni.
Într-o dimineața devreme, pe când eram la muncă, în timp ce continuam să mă rog, am auzit o istorie minunată. L-am sunat pe Lub și i-am spus:
– Am auzit istoria unui băiat de vârsta ta care studia în Polonia. Deși părinții îi plăteau taxele școlare, el trebuia să câștige ceva bani pentru mâncare, dar el, la fel ca tine, nu găsea un job, fapt pentru care i s-au terminat banii. Atunci, el i-a rugat pe părinți să-i trimită o sută de zloți polonezi (echivalentul a douăzeci și nouă dolari americani) pentru hrană. Părinții i-au trimis, dar, din greșeală, băiatul a aruncat odată cu gunoiul și acei bani. În acea seara, când a trebuit să plătească la magazinul alimentar, nu a găsit banii. Prietenul cu care era i-a plătit cumpărăturile. La întoarcere, băieții mergeau prin ploaie rugându-se și, la un moment dat, au văzut ceva ciudat pe asfalt. Da! Era o bancnotă de o sută de zloți!”
Lub a răspuns:
– E extraordinar! Azi am auzit și eu aceeași poveste chiar de la băiatul căruia i s-a întâmplat. Iar el e alături de mine. Îi voi da telefonul, pentru că vrea să-ți spună ceva.
Tânărul m-a salutat și apoi a adăugat:
– Mai există o mică parte cu care se continuă povestea. După ce am găsit banii pe asfalt, un om în vârstă, care mergea pe o bicicletă, s-a apropiat de mine, m-a oprit și mi-a spus: „Dumnezeu ia și tot El dă. Amintește-ți asta!” Apoi, a dispărut în întuneric.
Chiar atunci am fost inspirată de Dumnezeu că acele cuvinte ale bătrânului erau pentru noi. Fiul meu găsește doar câte un job de câteva zile, dar pacea domnește în inima noastră pentru că Domnul ne încurajează cu cuvintele: „Dumnezeu ia și tot El dă. Amintește-ți asta!”
Guadalupe Savariz de Alvarado
