Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus. (1 Ioan 2:6)
Când eram mai tânără, mă amuzam atunci când cineva suna la telefon și confunda vocea mea cu cea a mamei mele. Primele dăți când s-a întâmplat, credeam că ei glumesc, dar, în curând, am realizat că ei chiar credeau că vorbesc cu mama. Uneori îmi plăcea să pretind că sunt mama – bineînțeles, până la urmă recunoșteam că am glumit și persoana de la capătul firului exclama: „Ai vocea la fel ca a mamei tale!”
Dar nu doar vocea similară este ceea ce mă face să mă asemăn cu mama mea. Pe măsură ce trec anii, chiar mă asemăn tot mai mult cu ea. Mama a fost cea mai bună prietenă a mea și am descoperit că nu era surprinsă de cuvintele sau de acțiunile mele. Ea mă cunoștea atât de bine, încât știa cum voi acționa și reacționa în aproape orice situație. Și toți îmi spun că le amintesc de mama mea.
Înțelegerea acestui fapt mă determină să fiu mai modestă și încep să mă întreb dacă le amintesc oamenilor și despre Tatăl ceresc. În definitiv, sunt fiica Lui. Dar cât de evidentă este legătura mea cu El? Vorbesc și acționez diferit atunci când îi am în preajmă pe membrii bisericii? Sau sunt aceeași, fie că am în jur credincioși sau necredincioși?
Petru îi sfătuiește pe cititori să reflecte asemănarea cu Dumnezeu în fiecare domeniu al vieții lor. „Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”(1 Petru 4:11). Purtarea noastră ar trebui să reflecte statutul de copii ai lui Dumnezeu. Să ne rugăm zilnic să fim o oglindă a dragostei și a caracterului Tatălui.
Naudina C. Punch
