Încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile. (Proverbele 16:3)
A fost una dintre cele mai înspăimântătoare plimbări ale mele. Podul suspendat se legăna cu fiecare pas pe care îl făceam. Zaharia, nepoțelul meu de trei anișori, sărea și intensifica mișcările podului. Mă gândeam să mă întorc, dar nu doream să mă fac de râs față de cei care treceau pe pod odată cu mine. M-am prins de balustradă și am înaintat încet, legănându-mă ca un om beat la orice mișcare a podului.
Am fost atât de ușurată când am ajuns pe partea cealaltă, pentru ca apoi să aflu că la întoarcere trebuia să trec din nou același pod! Am fixat din priviri podul înalt de 138 de metri – Podul Suspendat Capilano, British Columbia, Canada. Să îndrăznesc să mă întorc pe el?
Pe când stăteam acolo, încercând să-mi adun curajul pentru a face primul pas, am dat voce fricii mele și i-am mărturisit-o soțului meu, Henry. Apoi, cineva mi-a spus: „Scoate-ți sandalele din picioare!” Cu sandalele în mâini, am început să merg ușor înapoi pe podul care se legăna. De data aceasta nu a mai fost atât de înspăimântător, pentru că picioarele erau în contact direct cu plăcile de arțar ale podului. Apoi am observat o cascadă mică ce curgea pe partea dinspre canion și m-am delectat cu frumusețea râului de dedesubt.
Încercări, adversități și dureri pot legăna adesea „podul” vieții noastre. Mergem încălțați cu sandalele fricii, ale îngrijorării, ale nesiguranței, ale stresului de la locul de muncă, ale singurătății și ale oricărui alt lucru care ne împiedică să fim legați direct de Dumnezeu. Adesea ne bazăm pe securitatea „balustradelor” noastre: un loc de muncă stabil, siguranța dată de practicile medicale moderne, afacerile înfloritoare sau un fond de pensie consistent. Dar, în ciuda succesului atins, forțele care leagănă podul ne înspăimântă.
În atmosfera nesigură care ne înconjoară, noi avem pe Cineva care ne invită să ne scoatem sandalele din picioare și să-I permitem Lui să le care. Nu avem de ce să ne temem. Dumnezeu ne zice: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).
Ce călătorie minunată putem avea atunci când suntem în contact direct cu Dumnezeu și când avem încredere în conducerea Lui zilnică! „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit” (Psalmii 55:22).
Evelyn Porteza Tabingo