Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui! (Habacuc 2:20)
Doamne, de ce nu mă asculți? M-am rugat aceeași rugăciune mereu și mereu și pare că Tu nu auzi! Rugăciunile mele nu trec de tavan! Nu mi se pare corect! Nu e drept! De câte ori nu ai fost atât de frustrată, că ai dorit să te descarci pe Dumnezeu și să-ți exprimi supărarea?
Este reconfortant să realizezi că natura umană, așa cum este ea, nu s-a schimbat de-a lungul secolelor. Habacuc, profetul care a scris cartea cu același nume, de numai trei capitole, cu șase sute de ani înainte de nașterea lui Isus și-a așternut în scris frustrarea înaintea lui Dumnezeu: „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculţi?” Profetul a fost curajos să raporteze (în caz că Dumnezeu nu ar fi știut!) că „asuprirea şi silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri şi se stârneşte gâlceavă. (…) De aceea se fac judecăţi nedrepte” (Habacuc 1:2-4). Cred că Dumnezeu are umerii destul de largi pentru a purta greutatea tuturor frustrărilor noastre fără a simți nevoia să trimită trăsnete asupra noastră! Totuși sunt sigură că nu vrea ca noi să ne complăcem în auto compătimire.
Habacuc era destul de înțelept ca, după ce și-a vărsat tot amarul, să-și revină în fire și să admită că Dumnezeu are dreptate să fie mânios pe oameni, implorând însă mila Sa: „Dar, în mânia Ta, adu-Ţi aminte de îndurările Tale!” (Habacuc 3:2). În capitolul 3, Dumnezeu îi reamintește profetului lucrurile speciale pe care El le-a făcut și le va mai face pentru popor de-a lungul anilor – binecuvântări care au produs în Habacuc o încredere puternică în conducerea lui Dumnezeu și pe care el a fost capabil să le descrie în ultimele trei versete ale capitolului (versetele 17-19): chiar dacă pământul nu va mai da recoltă și dificultățile îl vor copleși – și aici este elementul‑cheie –, el nu-L va învinovăți pe Dumnezeu, ci va afirma că Domnul deține în continuare controlul. El va enumera binecuvântările; se va bucura de darul mântuirii; Îl va lauda pe Dumnezeu pentru că El este puterea sa.
Ce avem de învățat din experiența lui Habacuc? (1) Dumnezeu este destul de mare pentru a face față plângerilor și îngrijorărilor noastre – toți le avem. (2) Aminteșteți acest punct principal: „Domnul este în templul Lui cel sfânt” (Habacuc 2:20). (3) Amintește-ți de acele momente din viață când ai știut că Dumnezeu conduce lucrurile (și ar fi o idee bună să scrii acele întâmplări pentru a nu le uita niciodată). (4) Chiar și atunci când nu înțelegem de ce ni se întâmplă lucruri rele, putem să avem încredere în înțelepciunea lui Dumnezeu și să ne bucurăm în Salvatorul nostru!
Mântuitul nu-L va învinovăți pe Dumnezeu, ci va afirma că Domnul deține în continuare controlul. El va enumera binecuvântările; se va bucura de darul mântuirii; Îl va lauda pe Dumnezeu pentru că El este puterea sa.
Roxy Hoehn
