Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. (Romani 8:26)
Cu trecerea anilor, am observat că sunt mai puțin capabilă să fac anumite lucruri așa cum le făceam altădată. Schimbările acestea mă frustrează. Deși am o relație personală cu Isus, uneori mă întreb dacă nu cumva slujirea mea este doar de domeniul trecutului – ca să nu mai vorbesc despre a purta de grijă nevoilor zilnice. Desigur, singuri nu putem reuși; totuși, Isus a promis că ne va face capabili prin Spiritul Sfânt, pe care ni l-a trimis. El l-a numit pe acest Ghid spiritual „un alt Mângâietor” (Ioan 14:16), unul dintre numeroasele nume ale Duhului Sfânt. Totuși, Isus a fost primul Mângâietor. Isus știa că vom avea nevoie de mângâiere în viață. Duhul Sfânt a fost cu Dumnezeu Tatăl și cu Dumnezeu Fiul la creațiune. Celei de-a treia Persoane a Divinității I s-au dat multe titluri care desemnează atribuțiile Sale, ceea ce arată că este demn de încredere. Printre altele, Lui I se atribuie inspirația Scripturii și – ca Sfetnic, Avocat, Conducător, Călăuză, Mijlocitor, Descoperitor și multe alte titluri – El este cel care ne convinge de păcat. Acesta este, într-adevăr, un Mângâietor.
Când mă simt abătută din pricina neputințelor mele, primesc destul de des de la cineva mulțumiri pentru notele de încurajare sau pentru vreo poezie sau vreo carte pe care am scris-o și care a fost o binecuvântare pentru alții. Vin chiar și mulțumiri trimise prin e-mail de editura cotidianului local pentru care am scris articole în numele bisericii mele. Poate că nu voi mai fi în stare să merg picioarele mele, dar cuvintele înmuiate în călimara Duhului Sfânt vor circula în lung și-n lat. Și dacă acum nu mai am energia unui lider care stă în frunte, Duhul Sfânt este binevoitor să mă călăuzească și când stau în fotoliul meu special pentru a scrie.
Vechea mea prietenă Evey, pe care mi-am făcut-o prin programul de renunțare la fumat în cinci zile, m-a asigurat că serviciul oferit cu ani în urmă încă aduce binecuvântare. Ea are aproape o sută de ani și îmi reamintește că nu ar fi ajuns la această vârstă dacă nu ar fi venit la acele clase antifumat la care a ajuns văzând un afiș și un anunț în ziar. Într-o notă recentă, ea îmi spunea: „Viața mea a fost schimbată pentru totdeauna. Îți voi fi mereu recunoscătoare.” Ea i-a menționat și pe alți membri ai bisericii. Totuși nu putem face referire doar la victoriile trecutului; de aceea sunt recunoscătoare că, atunci când mă simt necorespunzătoare, îmi amintesc că reușita poate fi atinsă prin darul dat de Isus – un „alt Mângâietor”.
Astfel, încă mă rog pentru cuvintele pe care le scriu și mă simt inspirată de sus, chiar și acum, la optzeci de ani.
Betty Kossick
