Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.” (Matei 8:10)
Credința lui Rahav mă uimește: era puternică, neclintită, plină de încredere în împlinirea promisiunii care îi fusese făcută de cele două iscoade israelite: ca ea și familia ei să fie cruțate de la distrugerea iminentă a Ierihonului. Singura condiție ca acea cerere ei să fie împlinită era să aibă suficient curaj să agațe funia cărămizie cu care iscoadele scăpaseră coborând de la fereastra casei ei.
Rahav a făcut un salt al credinței atunci când a trecut la acțiune. Ridiculizarea familiei, durerea mistuitoare a umilirii și focul rușinii în cazul în care iscoadele s-ar fi răzgândit cu privire la promisiunea lor – toate acestea i-au trecut scurt prin minte, însă a adoptat o atitudine de credință, nepermițând fricii să o abată de la eforturile de a păși spre eliberare și mântuire; ea se va lega de Dumnezeul lui Israel și de poporul Său. Mă întreb dacă Rahav se gândea la onorarea promisiunii iscoadelor, în timp ce îi privea pe oamenii înarmați de pe zidurile cetății, sau dacă, în așteptare liniștită, anticipa cu bucurie apropiata sa eliberare. Cred că, de fapt, ea doar a respectat aranjamentul cu cele două iscoade și, cu mare speranță și cu o încredere tăcută, aștepta împlinirea lui.
Ceea ce se vede la exterior nu definește întotdeauna dorința intensă a inimii. Este posibil ca Rahav, de fiecare dată când auzise despre Dumnezeul lui Israel și despre minunile făcute de El, să le fi pus la inimă și să fi sperat ca eliberarea și o astfel de experiență să existe și în viața ei. Mintea sa era convinsă că idolii Ierihonului, oricare ar fi fost ei, nu puteau concura cu puterea, cu măreția și cu excelența Dumnezeului cerului și al pământului. Acceptarea ei plină de încredere, convingerea puternică și credincioșia neclintită au ancorat credința ei în Iehova, nu doar în cuvintele celor două iscoade. Auzind de minunile din trecut și de recenta trecere miraculoasă a Iordanului de către Israel, credința ei s-a legat strâns de realitatea că Dumnezeu Își respectă mereu cuvântul dat. Prezența chivotului a făcut să crească și mai mult credința ei, pentru că l-a recunoscut ca fiind simbolul puterii lui Dumnezeu, cu ocazia marșului în jurul Ierihonului. S-a ținut tare de asigurarea făgăduinței, cu bucuria că speranța ei va deveni realitate.
Mă rog ca tu și cu mine, la fel ca Rahav, să ne hotărâm să avem încredere în făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, astfel încât să putem avea și noi o credință neclintită ca a ei.
Maureen Thomas
