Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale. (Psalmii 91:11)
Cumpărarea unei case mobile mai vechi, pentru a ne putea muta oriunde și oricând doream, era visul nostru. A venit și ziua aceea când am găsit ce căutam și, pentru mai mulţi ani, am petrecut iernile acolo. Desigur, când ai o casă mai veche, ai mereu tot felul de surprize: ai nevoie de o pompă de încălzire nouă, de un boiler nou; repară aici, repară dincolo. Centrala noastră funcționa foarte bine și eram fericiți.
Într-o zi a venit la ușa noastră un om, spunând că este de la compania de gaz și că vrea să facă verificări la centrală, ca să se asigure că funcționează în parametri normali. I-am spus că nu avem niciun fel de problemă la ea, dar că era bine-venit să facă verificări. Ne-a spus că totul părea în regulă, dar că centrala era cam veche și că motorul s-ar putea opri în orice moment. Era de părere că ar fi înțelept să îl schimbăm. L-am întrebat cât ne-ar costa, dar el ne-a asigurat că nu va costa nimic. „Nimic” ni s-a părut un preț bun, așa că i-am spus omului să înlocuiască motorul, dar eram totuși nedumeriți cum de compania ne făcea cadou un motor.
Mai târziu am vorbit cu vecinii noștri ca să vedem ce gândeau ei despre acel om de la compania de gaz care ne verificase centrala, dar toți erau surprinși de cele auzite.
„Nu a venit nimeni de la compania de gaz la noi”, au spus vecinii. Ei ne credeau un pic confuzi, dar i-am asigurat că, într-adevăr, aveam un motor nou la centrală și că eram încântați de acest lucru.
Am început să ne întrebăm ce se întâmplase, pentru că se părea că nimeni altcineva nu-l văzuse pe acel om. De ce venise doar la noi și de ce ne instalase un motor gratis? Nu cumva Dumnezeu știa că avem nevoie de un motor nou și a zâmbit când a decis să ne facă o surpriză cu ceva timp înainte de a avea nevoie? Nu vom ști pe acest pământ, dar noi credem că acel om trebuie să fi fost un înger trimis de Dumnezeu.
Ce Dumnezeu minunat slujim! El trimite îngerii Săi să vegheze asupra noastră și se îngrijește de nevoile noastre, adesea înainte să știm care sunt acestea.
Ne putem încrede cu siguranță în grija Sa pentru noi!
Anna May Radke Waters