Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. (Matei 25:10)
„Cum m-am întors cu spatele, s-a și întâmplat neprevăzutul…” Acesta este o zicală comună în statul insular Trinidat și Tobago. Se referă la ceva ce se întâmplă imediat ce o persoană care este implicată într-o anumită situație părăsește scena acelei întâmplări. Acestea au fost cuvintele mele atunci când fiul meu m-a sunat pe 20 decembrie 2017 și mi-a zis: „Mamă, am o durere mare!”
Cumnata mea murise în Statale Unite, iar soțul meu și cu mine plecaserăm la funeralii, lăsându-i acasă singuri, pentru o săptămână, pe fiii noștri de optsprezece și respectiv șaisprezece ani. Apoi, cu două zile înainte de a ne întoarce, fiul mai mare ne-a sunat plângând. Ne-a spus că avea o durere chinuitoare care de noaptea precedentă se tot agrava. Nu puteam să cred. Din câte știam, era într-o stare optimă de sănătate, iar acum situația era alta. Fiul nostru era la mii de kilometri distanță. Eu continuam să spun: „De ce s-a întâmplat asta chiar acum?” Mă simțeam neajutorată. Surorile mele de acasă m-au asigurat că totul va fi bine. Vor avea grijă de nepotul lor.
Odată ajunși acasă, eu și soțul meu am citit diagnosticul prezumtiv pus de medicul care îl consultase și l-am dus la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență. În timpul operației, am fost informată de chirurg că era vorba despre o apendicită perforată, care se dovedise a fi mai dificilă decât se preconizase, iar procedura urma să dureze mai mult timp decât de obicei.
Această situație mi-a amintit de parabola celor zece fecioare. Toate zece au crezut că sunt în regulă în ce privea pregătirile pentru a lua parte la sărbătoarea nupțială. Dar, pentru că mirele întârzia, cinci dintre fecioare, care nu aveau rezerve pentru lămpile lor, nu au mai putut face altceva decât să plece să cumpere. De îndată ce ele au plecat, mirele a sosit, iar fecioarele au pierdut ocazia de a participa la nuntă. De multe ori ne spunem că suntem gata pentru întoarcerea lui Hristos. Ne gândim că suntem într-o stare de sănătate spirituală optimă și că uleiul din candelă este suficient, dar, în curând, se va termina. Dragi surori, să ne propunem să fim mereu atente! Poate spunem că venirea lui Hristos întârzie, dar „încă puţină, foarte puţină vreme”, şi „Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi” (Evrei 10:37).
Nu vrem să ratăm cerul!
Jill Springer-Cato
