Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. (Psalmii 94:18)
O priveam balansându-se la zece metri de la sol, cu picioarele bine înfipte pe un buștean șlefuit, în timp ce se ținea strâns de frânghiile negre legate de frânghiile înalte. Hamul de siguranță era prins de o sârmă subțire de deasupra și a avut ocazia să îl testeze când piciorul i-a alunecat, de câteva ori. Din această cauză, picioarele i-au căzut de pe buștenii suspendați pe care îi traversa cu atenție pentru a ajunge la platforma de oțel de la capătul traseului.
Pentru că mie nu prea îmi place riscul, am fost mulțumită doar să o privesc de la sol pe prietena mea, admirând-o pentru curajul ei în timp ce se oprise pentru a-și trage suflarea. Picioarele îi tremurau din cauza tensiunii și a folosirii neobișnuite a mușchilor adormiți. Mâinile o dureau pentru că se ținea atât de strâns de frânghii ca să-și mențină echilibrul. Totuși, a continuat să se balanseze înainte și înapoi, așteptând până când a ajuns suficient de aproape încât să sară repede spre următorul set de frânghii și încercând să își asigure picioarele pe bușteanul de acolo. În acel moment am auzit o șoaptă. „Asta fac Eu pentru tine. Eu sunt hamul tău de siguranță ca să nu cazi. Când viața este grea și simți că este imposibil să mai faci un pas, poți să-l faci – știind că Eu sunt bușteanul sigur de sub picioarele tale și hamul care te ține în siguranță.”
Când prietena mea a început traseul pe frânghii, prima secțiune a părut ușoară. Tot ce trebuia să facă era să pășească din mijlocul a două scânduri în formă de X în mijlocul următoarelor scânduri. Când a ajuns la penultima, acum trebuia să meargă pe o sârmă destul de subțire, împingând picioarele înainte și încercând să își țină echilibrul. Apoi, ultima secțiune a pus-o la încercare. Era cea mai grea. Nu era nicio scară pe care să coboare înapoi la sol. Așa că trebuia să meargă înainte.
Cam așa este viața. Pășim înainte, crezând că viața nu este atât de dificilă, dar, după o vreme, începe să devină mai greu. Apoi, într-o zi ne confruntăm cu o provocare pentru care nu suntem pregătiți și pare imposibil să ajungem la capăt. Totuși nu avem altă opțiune. Cu unele lucruri trebuie să ne confruntăm fie că vrem, fie că nu.
În acele momente putem să ne încurajăm știind că atunci când pășim de pe un buștean mișcător pe altul suntem ținuți în siguranță de mâna iubitoare a lui Dumnezeu. Pentru că El știe ce este cel mai bine, poate că va alege să ne lase câteodată să alunecăm și să cădem, dar a făgăduit că dragostea Sa ne va susține (vezi Psalmii 94:18). De fiecare dată.
Maria Lombart
