Ia-o pe autostradă

    Ori de câte ori zic: „Mi se clatină piciorul!”, bunătatea Ta, Doamne, mă sprijină totdeauna. (Psalmii 94:18)

    O priveam balansându-se la zece metri de la sol, cu picioarele bine înfipte pe un buștean șlefuit, în timp ce se ținea strâns de frânghiile negre legate de frânghiile înalte. Hamul de siguranță era prins de o sârmă subțire de deasupra și a avut ocazia să îl testeze când piciorul i-a alunecat, de câteva ori. Din această cauză, picioarele i-au căzut de pe buștenii suspendați pe care îi traversa cu atenție pentru a ajunge la platforma de oțel de la capătul traseului.

    Pentru că mie nu prea îmi place riscul, am fost mulțumită doar să o privesc de la sol pe prietena mea, admirând-o pentru curajul ei în timp ce se oprise pentru a-și trage suflarea. Picioarele îi tremurau din cauza tensiunii și a folosirii neobișnuite a mușchilor adormiți. Mâinile o dureau pentru că se ținea atât de strâns de frânghii ca să-și mențină echilibrul. Totuși, a continuat să se balanseze înainte și înapoi, așteptând până când a ajuns suficient de aproape încât să sară repede spre următorul set de frânghii și încercând să își asigure picioarele pe bușteanul de acolo. În acel moment am auzit o șoaptă. „Asta fac Eu pentru tine. Eu sunt hamul tău de siguranță ca să nu cazi. Când viața este grea și simți că este imposibil să mai faci un pas, poți să-l faci – știind că Eu sunt bușteanul sigur de sub picioarele tale și hamul care te ține în siguranță.”

    Când prietena mea a început traseul pe frânghii, prima secțiune a părut ușoară. Tot ce trebuia să facă era să pășească din mijlocul a două scânduri în formă de X în mijlocul următoarelor scânduri. Când a ajuns la penultima, acum trebuia să meargă pe o sârmă destul de subțire, împingând picioarele înainte și încercând să își țină echilibrul. Apoi, ultima secțiune a pus-o la încercare. Era cea mai grea. Nu era nicio scară pe care să coboare înapoi la sol. Așa că trebuia să meargă înainte.

    Cam așa este viața. Pășim înainte, crezând că viața nu este atât de dificilă, dar, după o vreme, începe să devină mai greu. Apoi, într-o zi ne confruntăm cu o provocare pentru care nu suntem pregătiți și pare imposibil să ajungem la capăt. Totuși nu avem altă opțiune. Cu unele lucruri trebuie să ne confruntăm fie că vrem, fie că nu.

    În acele momente putem să ne încurajăm știind că atunci când pășim de pe un buștean mișcător pe altul suntem ținuți în siguranță de mâna iubitoare a lui Dumnezeu. Pentru că El știe ce este cel mai bine, poate că va alege să ne lase câteodată să alunecăm și să cădem, dar a făgăduit că dragostea Sa ne va susține (vezi Psalmii 94:18). De fiecare dată.

    Maria Lombart

    Carolyn Sutton
    Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

    Din aceeași categorie

    De ce cântă păsările din colivie

    Poate în colivia acestei lumi este întuneric, dar eu încă am un cântec pe care trebuie să îl cânt și îl voi cânta. Sper ca acest lucru să te inspire fie să îți găsești vocea, fie să o eliberezi.

    Obiceiul bunicii

    Prețuiesc legătura pe care bunica a avut-o cu adevăratul și viul Dumnezeu. Toți ar trebui să aibă un așa model. Doamne, Îți mulțumesc pentru modelul pe care mi l-ai dat!

    Traversând Wawa Boom – partea 2

    Lui Îi pasă atât de mult de noi. El dorește ca noi să avem încredere că El este cu noi în „bărcile” noastre, în încercările noastre – chiar și în mijlocul pustietății! Vremurile grele cu El ne întăresc întotdeauna credința în El!

    Traversând Wawa Boom – partea 1

    Dacă te simți singură pe malurile unui râu uriaș plin de probleme fără vreo modalitate, omenește vorbind, de a traversa, adu-ți aminte de copiii lui Dumnezeu în fața Mării Roșii și a râului Iordan. Adu-ți aminte că, atunci când ei s-au încrezut în El, Dumnezeu a făcut o cale.

    Publicate astăzi

    Ridică-te și mergi mai departe!

    Nu renunța niciodată la a-L urma pe Hristos pentru că ai căzut. Nu există creștin care să nu se fi împiedicat vreodată. Adevărații creștini sunt cei care se ridică și merg mai departe.

    De ce cântă păsările din colivie

    Poate în colivia acestei lumi este întuneric, dar eu încă am un cântec pe care trebuie să îl cânt și îl voi cânta. Sper ca acest lucru să te inspire fie să îți găsești vocea, fie să o eliberezi.

    Împărat al cerului

    Hristos a vorbit cu o putere care i-a zguduit pe oameni ca o furtună puternică. „Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune», dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari.” Glasul Lui a sunat ca o trâmbiță în Templu. GÂNDESC MAI DEPARTE Când am simțit și eu indignarea sfântă manifestată de Isus în Templu?

    A mennyei örökség

    „Romolhatatlan, szeplőtelen és hervadhatatlan örökségre, amely a mennyekben van fenntartva számunkra.” (1Pt 1:4)Krisztus éppen tanított,...

    Cine Ești ?

    Atunci i-au zis: „Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis....