Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele și păzește ușa buzelor mele! (Psalmii 141:3)
Fiecare dintre noi trebuie să răspundem unui standard mai înalt. Acest gând mi-a venit în minte foarte clar la o întâlnire recentă cu grupul meu de scriitori. Am intrat pe ușă. „Hei! Salutare, Pat!” mi-a spus un membru al grupului.
O altă persoană i-a sfătuit pe ceilalți, în șoaptă: „Aveți grijă cum vorbiți. Pat este aici.”
Sper că limbajul nonverbal nu mi-a trădat reacția interioară. Niciodată nu am condamnat în mod direct limbajul celorlalți. Sper că expresia mea facială nu a fost una de condamnare.
Este adevărat că, atunci când mi s-a cerut să critic munca celorlalți, uneori am spus că nu este nevoie să ne folosim de vulgaritate pentru a ne exprima. Probabil că acea experiență din trecut era cea care vorbea negativ acum. Pe de altă parte, sper că purtarea mea îi încurajează pe alții să țintească mai sus. Eu cred că fiecare dintre noi avem responsabilitatea de a da tonul în exprimarea publică.
De multe ori după aceea am meditat la cele două comentarii.
Fiind creștină, consider că orice cuvânt pe care îl rostesc vorbește foarte tare despre idealurile și despre intențiile mele. Nu doar o dată a trebuit să încetez a mă mai asocia cu cei care insistă să zăbovească asupra părții negative a vieții. Întotdeauna trebuie să măsor nu doar efectul pe care îl am eu asupra celorlalți, cu și efectul pe care ei îl au asupra mea.
Am responsabilitatea de a trăi în așa fel încât Domnul, dacă ar sta în fața mea, să poată spune: „Bine, rob bun și credincios”, în loc de: „Depărtează-te de la Mine.” M-am rugat pentru acea situație de multe ori. De fiecare dată încerc să fiu mai înțeleaptă. Vreau ca purtarea mea în fața celorlalți să încurajeze și să nu fie o atitudine condamnatoare, plină de mândrie, care să transmită mesajul: „Sunt mai bună decât tine.”
Când plecăm din prezența celorlalți, ei ar trebui să fie triști pentru că plecăm, nu să simtă o ușurare că tocmai a plecat criticul grupei. Înțeleptul împărat Solomon spunea că „cine își păzește gura și limba, își scutește sufletul de multe necazuri” (Proverbele 21:23).
Dacă vreun gând sau vreun cuvânt de-ale mele îi face pe alții să se împiedice, atunci trebuie să îmi reconsider modul de gândire. De la acea întâmplare, mi-am luat angajamentul de a-mi păzi mai mult gura și gândurile.
Patricia Cove
