Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră și mamă. (Matei 12:50)
Prietena mea, o doamnă mai în vârstă, vine să mă vadă o dată pe săptămână pentru o ședință de consiliere. În una dintre aceste vizite, mi-a spus că devoționalul „Living His Love” din 1 mai din Women’s Daily Word i-a trezit un simțământ de singurătate și de dor. „De ce”, întreba ea, „de ce nu mă iubește și pe mine cineva?”
Agonia ei era aproape palpabilă. Vocea îi tremura de emoție în timp ce vorbea despre copiii ei și se întreba de ce nu o puteau iubi și nu îi purtau de grijă.
În timp ce o ascultam, mi-au venit în minte câteva imagini și inima mi s-a întristat. M-am gândit la micul nostru grup de rugăciune; suntem un grup foarte unit și facem orice pentru a ne ajuta unii pe alții. M-am gândit cât de adesea nu vedem mâna lui Dumnezeu la lucru în viața noastră de zi cu zi pentru că ochii noștri spirituali nu văd. Ne ținem strâns de anumite idei despre cum ar trebui să fie lucrurile.
Copiii noștri ar trebui să crească și să aibă „succes” și noi avem o idee clară despre ce înseamnă „succesul”. Copiii noștri sau soțul ar trebui să se poarte într-un anume fel cu noi și, dacă nu o fac, asta înseamnă că nu ne iubesc. Așa că ne concentrăm pe ceea ce credem că am pierdut. În dorul ei după presupusa pierdere a dragostei copiilor ei, prietena mea nu reușea să vadă că noi îi eram ca o familie.
Dumnezeu ne scoate în cale zilnic oameni care să slujească nevoilor noastre. Iată-mă în fața ei, pregătită să îi slujesc prietenei mele și întotdeauna gata și dornică să fac mai mult. Cunosc și alți frați și surori din trupul lui Hristos care îi slujesc prietenei mele cu credincioșie și voioșie. Totuși, ea plânge în singurătatea ei. Cât de trist că ea este oarbă față de marele dar al dragostei lui Dumnezeu pentru că se agață de o idee fixă, crede că știe cine ar trebui să aibă grijă de ea!
În Ioan 19:26,27 găsim o imagine interesantă. Aici, Isus era pe punctul de a-Și da ultima suflare. El a văzut-o pe mama Lui stând acolo singură lângă „ucenicul pe care-l iubea”. Îmi imaginez că plângea nemângâiată. Isus a spus: „Femeie, iată fiul tău!” Apoi, i-a zis ucenicului: „Iată mama ta!” Această imagine frumoasă îmi încălzește inima. Maria avea mulți copii, dar Isus a vrut să Se asigure că avea să aibă parte de cea mai bună îngrijire, așa că a lăsat-o în grija persoanei despre care simțea că îi va purta de grijă la fel cum ar fi făcut-o El. Isus, spre deosebire de prietena mea, știa că o inimă plină de iubire oferă mai multă grijă decât o simplă legătură de familie.
Anonim
