Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. (Isaia 55:8)
Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi. (1 Tesaloniceni 5:18)
Ziua de duminică 4 martie 2018 a răsărit ca o zi frumoasă, răcoroasă. Lista cu lucrurile pe care trebuia să le fac în acea zi era pregătită. Prima dată trebuia să îmi termin treburile prin bucătărie, apoi să merg să mai lucrez în grădină.
Din cauza restricțiilor la apă, trandafirii mei s-au ofilit. Spațiile din ghivecele în care îi replantasem păreau uscate. Planul meu era să mut plantele suculente și cactușii din grădina din spate în cea din față și să împrăștii pietricele între pavaj și plante. Toată munca era planificată pentru acea zi.
Ieșind pe ușa din față cu niște apă pentru păsările sălbatice, am căzut pe neașteptate! Am aterizat cu fața în jos pe trotuarul pavat. Întinsă pe trotuar, cu nasul sângerând abundent pe pavaj, am privit spre poartă. Nu era nimeni în preajmă. Am încercat să mă ridic, dar cât de greu a fost! Mă simțeam ca un sac de ciment. Cu nasul încă sângerând și de-acum cu hainele pătate, l-am sunat pe fiul meu care mă îngrijea și i-am povestit ce mi s-a întâmplat. A venit repede pentru a-mi opri sângerarea și pentru a-mi oferi ajutorul de care aveam nevoie în urma șocului. M-am privit în oglindă, dar priveliștea nu era deloc frumoasă! Nasul era plin de sânge și obrazul se învinețise în urma impactului.
Mâna stângă îmi era umflată și palma se albăstrise. Genunchiul stâng era zgâriat din nou, la fel ca la ultima mea căzătură, din 3 decembrie 2017. Brațul drept se întărise și se umflase și simțeam că și cutia toracică fusese afectată. Simțeam o durere îngrozitoare când respiram, tușeam sau strănutam. Cât de mult suferea organismul meu! Totul durea atât de tare! În acea zi nu am mai făcut nimic din ceea ce îmi planificasem. A încerca să găsesc un medic duminica era ca și când aș fi căutat dinții unei găini! Dar în săptămâna care a urmat, în urma consultului, doamna doctor mi-a spus că deși cutia toracică era foarte lovită, nu aveam niciun os rupt.
Pentru ce puteam să fiu recunoscătoare în toată această durere? Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a păstrat viața. Aș fi putut să rămân acolo toată noaptea și, în cele din urmă, să mor! Dacă Dumnezeu vede o vrabie căzând și o îngrijește, cu atât mai mult El se îngrijește de mine!
Priscilla E. Adonis
