Așa vă vorbește Domnul: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați dinaintea acestei mari mulțumi, căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15)
Cu toții ne confruntăm cu probleme, dar unele ne copleșesc atât de mult, încât știm chiar de la început că suntem incapabili să ne descurcăm singuri. Prin credință, apelăm la Dumnezeu. O tumoră, o masă numită leiomiosarcom, mi-a invadat trupul în urmă cu câțiva ani. O examinare la computerul tomograf a arătat că masa de mărimea unei mandarine aproape că îmi blocase vena cavă inferioară, o venă majoră care transportă sângele de la partea inferioară a organismului spre inimă. Medicul meu m-a trimis la un mare spital universitar din Ann Arbor, Michigan, SUA.
Am citit rugăciunea lui Iosafat, din 2 Cronici 20:6-12. Și eu aveam un vrăjmaș care îmi invadase trupul. Oare vena mea avea să se rupă înainte de a putea face operația? M-am întors spre Dumnezeu în rugăciune.
Timpul se scurgea. Operația deja planificată urma să dureze între șase și opt ore și era nevoie de analize preoperatorii pentru a verifica dacă organismul meu putea să suporte această traumă. Echipa chirurgicală urma să taie vena cavă inferioară, să scoată tumoarea și să reconstruiască vena cu ajutorul unei grefe (pentru care era nevoie de devierea temporară a sângelui în afara organismului). Dacă rezultatele analizelor preoperatorii nu erau bune, operația nu mai era o opțiune. Am încheiat totul cu succes. Totuși, chirurgul mi-a spus că el nu putea garanta supraviețuirea. Trebuia să las totul în ordine în viața mea, în caz că s-ar fi întâmplat ceva.
A completa documente cu instrucțiuni destul de specifice este destul de simplu când totul merge bine. Dar acum, când mă confruntam cu pericolul real de a nu mă mai întoarce acasă, expresii precum „nu resuscitați”, „donare de organe”, „alegeți reprezentantul pacientului” și „împuternicire de durată” au căpătat un sens cu totul diferit. Am sortat și am aruncat din documentele personale și i-am spus fratelui meu unde se află testamentul, asigurarea pe viață și alte lucruri, deoarece exista riscul să nu mă mai trezesc după operație. Credința mea s-a mărit pe măsură ce operația era tot mai aproape. M-a cuprins pacea când familia și biserica s-au rugat împreună cu mine. Am cerut făgăduința din 1 Cronici 20:15 și din Isaia 26:3: „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.”
Cu ce te confrunți astăzi, sora mea? Nu există garanții în viață, dar putem înfrunta totul când Îl avem pe Dumnezeu. Nu știu cât mă va ține grefa din venă, dar, la fel cum Iahaziel i-a spus lui Iosafat, spun și eu: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați… căci nu voi veți lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15).
Betty J. Yancey
