„Era acolo cu noi un tânăr evreu, rob al căpeteniei străjerilor. I-am istorisit visele noastre, și el ni le-a tălmăcit și ne-a spus întocmai ce înseamnă visul fiecăruia. Lucrurile s-au întâmplat întocmai după tălmăcirea pe care ne-o dăduse el…” Faraon a trimis să cheme pe Iosif… Faraon a zis lui Iosif: „Am visat un vis. Nimeni nu l-a putut tălmăci; și am aflat că tu tălmăcești un vis îndată după ce l-ai auzit.” Iosif a răspuns lui faraon: „Nu eu! Dumnezeu este Acela care va da un răspuns prielnic lui faraon!” (Geneza 41:12-16)
În Geneza 41:12-16, găsesc mai multe lecții. Prima: chiar când se afla în închisoare, Iosif a lăsat o impresie durabilă asupra tovarășilor săi de temniță. Noi ce fel de impresie lăsăm asupra altora? Această lume are nevoie de oameni cu un caracter bun și nobil. Faptele noastre trebuie să fie învăluite în dragoste, deoarece Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al dragostei. „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu” (1 Ioan 4:7). Dacă iubim, întotdeauna vom da dovadă de un caracter evlavios, la fel ca Iosif în închisoare.
A doua lecție: Când Iosif era în cel mai de jos punct al vieții sale, în temniță, el nu a lăsat ca această situație să îi fure bucuria. Lecția pe care o putem învăța din acest pasaj este că, indiferent în ce situație ne-am afla, totuși suntem capabili să facem bine și să lăsăm în urma noastră un impact pozitiv și de durată. Dacă s-ar fi afundat în autocompătimire pentru că fusese acuzat și întemnițat pe nedrept, Iosif nu ar fi avut ocazia să tâlcuiască visul faraonului și să dea mărturie în fața acestuia.
Ultima lecție din acest pasaj este că întotdeauna ar trebui să Îi atribuim lui Dumnezeu abilitățile și talentele noastre. Exact asta a făcut și Iosif (versetul 16). El a recunoscut puterea și prezența lui Dumnezeu în tâlcuirea pe care a făcut-o. Nu s-a lăudat cu succesul și cu gloria lui. Iosif era conștient că Dumnezeu era Cel sursa capacității lui de a interpreta vise. Recunoaștem noi întotdeauna harul lui Dumnezeu în viața noastră? Sau credem că putem face totul în propria înțelepciune?
Fie ca Dumnezeu să ne călăuzească în tot ce facem, indiferent că suntem în temnița vieții sau nu. El să ne ajute să Îl recunoaștem în succesul nostru. Și, mai mult decât atât, caracterul nostru să lase în urmă un impact pozitiv, de durată, asupra oamenilor cu care interacționăm.
Patricia Sundu
