Isus S-a suit într-o corabie, și ucenicii Lui au mers după El. Și deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri. Și El dormea. Ucenicii s-au apropiat de El și L-au deșteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare. Oamenii aceia se mirau și ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până și vânturile, și marea?” (Matei 8:23-27)
Într-o ocazie, când Isus și ucenicii Lui traversau marea, s-a ivit o furtună și le-a îngreunat înaintarea. Ucenicilor le era teamă și se întrebau unde era Isus. L-au găsit dormind. Imaginați-vă cum e să poți dormi în mijlocul unei furtuni!
Sunt momente în viața noastră în care s-ar părea că nu Îl găsim pe Isus. Diavolul ne șoptește că El doarme și că nu Îi pasă de ce se întâmplă în viața noastră. Dar Biblia ne spune foarte clar că Isus nu este indiferent la necazurile noastre, ci El este la lucru în și prin necaz; întotdeauna lângă noi, nu ne lasă niciodată singuri. Te încurajez ca, indiferent de situație, să stai calmă, știind că fiecare dintre noi va trece prin mari furtuni în această viață până vom ajunge pe țărmul veșniciei. Isus ne-a spus să ne așteptăm la furtuni. „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). În mijlocul furtunilor tale inevitabile, adu-ți aminte de Cel care a creat oceanul și care este Stăpân peste furtună.
Dumnezeu cunoaște fiecare circumstanță și permite să fim în acea situație pentru a-L cunoaște mai bine.
Sandrene Foster