Și să nu dați uitării binefacerea și dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac. (Evrei 13:16)
Douăzeci de nume! Nici nu le știam! Atâtea persoane erau trecute pe lista de la avizierul bisericii ca membri care nu se puteau deplasa. Nu puteau veni întotdeauna la biserică. Lipseau de la serviciile de închinare și de la părtășia cu frații. Nu știam câți membri din biserică îi vor vizita, dar mi-am calculat timpul pe care îl aveam pentru a putea face vizite. Cu programul meu încărcat, ar fi trecut ceva vreme până să pot parcurge toată lista.
Atunci mi-a venit o idee.
Mi-am propus să scriu o scurtă poezie, să o transcriu pe o felicitare și să o trimit prin poștă. Deși nu puteam să îi vizitez pe toți, cel puțin puteam să le trimit tuturor un mesaj de încurajare. Așa am și făcut. Considerând sarcina de acum împlinită, am tăiat-o de pe lista cu lucruri pe care le aveam de făcut, mulțumită că mi-am făcut partea și mi-am continuat viața.
Câteva zile mai târziu am primit în căsuța poștală câteva mesaje din partea unor surori care îmi mulțumeau că mă gândisem la ele. Când am citit mesajele lor, m-am simțit atât de rușinată. În acel moment, totul s-a schimbat. Dintr-odată, acestea nu mai erau doar nume trecute la avizier. Erau persoane reale cu simțăminte și nevoi, speranțe și visuri. Erau la fel ca mine. Dar, practic, se simțeau singure în mare parte a timpului. Vizitele, dacă primeau, erau adesea puține și foarte îndepărtate ca timp. Dându-mi seama că nu puteam să le vizitez atât de des pe cât mi-aș fi dori, am hotărât ca, cel puțin, mesajele de încurajare să continue. Din 2003, ceea ce a începuse ca o poezioară pe o felicitare trimisă câtorva persoane, s-a dezvoltat exponențial pe măsură ce adăugam numele celor care suferiseră o pierdere, aveau o problemă specială sau doar aveau nevoie de o încurajare.
Acum, toți din familia bisericii primesc o felicitare cu un poem în interiorul buletinului de știri al bisericii, trimis în fiecare lună. Poeziile au ajuns cu ajutorul poștei sau prin e-mail și la prietenii care locuiesc departe, chiar în afara Statelor Unite. Unele poezii chiar au fost publicate.
Domnul ne-a dat fiecăruia dintre noi daruri pe care să le folosim pentru binecuvântarea semenilor. Adesea, el ne conduce să le împărtășim altora în moduri la care nu ne-am fi gândit.
Marcia Mollenkopf
