Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună. (2 Corinteni 9:8)
Investisem luni întregi de muncă în pregătirea momentului pe care îl priveam acum. Pentru prima dată în acel sfârșit de săptămână mă bucuram de o pauză binemeritată în timp ce stăteam pe primul rând și mă scăldam în sentimentul de siguranță pe care îl aveam privind crucea enormă de lemn care fusese ridicată în sala imensă. Ochii mi-au căzut asupra piciorului crucii, unde se aflau câteva sute de bucăți de lemn vopsite în alb și pe care era ștampilat un singur cuvânt: „Har”. Grupa femeilor care se ocupau de protocol pregătise atenții speciale pentru participanți, pe care le puseseră în pungi transparente și le legaseră cu panglici de culoarea piersicii, crem și turcoaz. Se afla mult „har” pe acea podea.
„Har, har, harul lui Dumnezeu” (Julia H. Johnson, „Grace Greater Than Our Sin”, 1910.) îmi răsuna în minte. Și era minunat! Inima îmi era plină de bucurie în timp ce stăteam în lumina slabă și ascultam la muzica aceea care se auzea în surdină. Știam că plănuiserăm totul astfel încât să avem suficient „har” pentru fiecare femeie prezentă, dar aveam o prezență-record în acel sfârșit de săptămână și multe persoane hotărâseră să petreacă Sabatul împreună cu noi. Chiar mă gândeam că s-ar putea să rămânem fără „har”.
Tema pentru acel sfârșit de săptămână era „Daruri de har… nemeritate”. Vorbitoarea era gata să prezinte un mesaj cu un apel de a accepta darul harului lui Dumnezeu oferit fără plată. În momentul acela, doamnele aveau să fie invitate la piciorul crucii pentru a accepta „darul harului” care, desigur, era acea plachetă din lemn făcută special pentru ele. Nu puteam să mă bucur mai mult de modul în care se desfășura totul. Momentul era unul cu adevărat înălțător, iar inima îmi era prea plină de fericire – până când m-am transformat în Marta.
Într-o fracțiune de secundă, mintea mi-a fost distrasă de la închinare și am început să mă îngrijorez și să lucrez. Inima a început să îmi bată cu putere și capul să mi se învârtă în timp ce număram darurile din fața mea, apoi m-am întors să număr femeile din audiență. Brusc am fost sigură că nu aveau să fie suficiente daruri pentru toată lumea. Am simțit un gol în stomac!
Te-ai simțit vreodată astfel? Punând brusc la îndoială ceea ce ai făcut și uitând să te încrezi în Dumnezeu? Crezând, asemenea Martei, că succesul depinde numai de tine?
Atunci mi-a venit o idee genială.
Cynthia Mercer
