S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta! Ia aminte la cererile mele. (Psalmii 88:2)
Pe 4 aprilie 1994 am putut, în sfârșit, să îi zâmbim fiului nostru, Jake. Ne-am îndrăgostit la prima vedere de acel boț de om blond cu ochii albaștri. Asistentele de la spital ne ofereau atât de multă atenție, încât, uneori, ne anticipau nevoile fără ca noi să spunem nimic! Nici nu începea bine Jake să plângă, că și apărea o asistentă să se asigure că totul este în regulă.
După ce am plecat din spital, am rămas pe cont propriu. Imaginea idilică a mamei care își leagănă copilul și îl privește cu dragoste s-a transformat curând în lungi nopți nedormite și ture în jurul camerei cu un bebeluș care plângea încontinuu. Nu a durat mult până când bunica a venit în ajutor, cu zâmbetul ei atotștiutor și cu o cratiță plină cu mâncare delicioasă. Aș fi putut să o pup în momentul acela, dar gura îmi era deja plină cu mâncarea adusă de ea și, cu siguranță, nu miroseam prea plăcut.
După o masă sățioasă, un duș fierbinte și un somn lung, m-am trezit și am descoperit un bebeluș fericit și mulțumit în brațele bunicii. Jake mirosea a săpun de bebeluși și avea părul și pijamalele curate. Bunica îl privea cu iubire, în timp ce îl legăna. Da, acesta era un tablou idilic. Eram uimită de capacitatea mamei de a ști exact de ce anume avea Jake nevoie. Începea să plângă, iar ea spunea: „O, plânge pentru că îi e foame.” Sau: „Se pare că cineva vrea să îi fie schimbat scutecul.” Sau: „Aa, se pare că Jake vrea să îl alinți puțin în brațe.” Deși eu auzeam mereu același plânset, mama recunoștea o nevoie în fiecare notă sau ton diferite. Privea și asculta și știa exact ce să facă!
Într-o zi, am întrebat-o:
– Mamă, cum îți dai seama de ce plânge? Mie mi se pare că plânge mereu la fel. Experiența, mi-a răspuns cu același zâmbet blând atotcunoscător.
Cu timpul, mi-a devenit din ce în ce mai ușor să îmi dau seama de ce are nevoie copilul meu și să îi fac pe plac.
Jake are acum douăzeci și patru de ani, dar părinții lui iubitori încă îl privesc și îl ascultă. La fel și Tatăl nostru ceresc ne cunoaște fiecare plâns, cauza fiecărui disconfort. Când avem nevoie de mâncare, El ne oferă și hrană fizică, și hrană spirituală. Când suntem epuizați, ne oferă pace și odihnă. Când suntem murdari, ne oferă curățire și un parfum plăcut. Și tot El ne cere să îi iubim pe cei din jur în același mod.
Trăim într-o lume flămândă, obosită și murdară, dar experiența noastră ne poate călăuzi prin empatie și ne poate ajuta să slujim nevoilor altora în numele lui Isus! Acesta este idealul!
Kasey McFarland
