Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Isus Hristos. (Efeseni 5:19,20)
Ne aflam într-un magazin de antichități când am primit un apel disperat de la fiul nostru, care ne-a spus că fiul lui, Ryan, tocmai fusese diagnosticat cu tumoră pe creier și urma să fie dus cu ambulanța la Spitalul de Copii Colorado din Denver.
Am plecat spre spital cu teamă în suflet, rugându-ne încontinuu pentru o minune. Îmi amintesc ca prin ceață zilele care au urmat, analizele medicale, așteptarea și apoi operația, în acea dimineață de Sabat. Oameni din întreaga țară se rugau pentru noi. Biserica noastră locală a petrecut o mare parte din serviciul divin în rugăciune. După o operație îndelungată, ni s-a comunicat că totul mersese bine, iar rezultatul se întrevedea a fi unul pozitiv.
Mama lui Ryan, Dottie, și-a găsit alinarea spirituală, în timpul acelor zile atât de dificile, în muzică creștină. Inima ei a fost impresionată în mod specială de un imn care i-a dat multă speranță în Isus. La numai o săptămână după operație, Ryan s-a simțit suficient de bine încât să meargă în Sabat la biserică! Lăudat fie Domnul! „Îți mulțumim, Isuse!”
Stând în biserică pe același rând de bănci cu Ryan și cu familia lui, mi-am dat seama că Dottie nu era cu noi.
– Ryan, unde este mama ta? l-am întrebat.
Stă lângă pian, mi-a răspuns.
Când a venit timpul pentru muzică, Dottie s-a ridicat și a cântat acel cântec care însemnase atât de mult pentru ea în timpul petrecut în spital, aducându-I mulțumire lui Dumnezeu pentru bunătatea pe care o arătase față de fiul ei. În întreaga adunare nu era nicio persoană care să nu plângă, în timp ce ascultam cuvintele acelui cântec cântat din toată inima.
Dottie nu mai cântase niciodată un solo în biserică, nici nu a mai făcut-o de atunci – Dumnezeu i-a dat acest dar spiritual atunci pentru ca ea să își împărtășească experiența cu alții.
Ce Dumnezeu plin de îndurare avem!
Ginger Bell