Articolul precedentIlie
    Articolul următorA unsprezecea poruncă

    Laudă umilă

    Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa. (Iacov 4:10)

    Cu câteva minute înainte să scriu acest devoțional, am decis să caut online cuvintele „umil/a se umili” (engl. humble) și „a se lăuda” (engl. brag). Am fost uimită să descopăr că cele două cuvinte puse laolaltă alcătuiesc o expresie care are o definiție proprie. Dumnezeu m-a numit o „lăudăroasă smerită” (engl. humblebrag) în urmă cu patru ani. În timpul unei conversații sincere, L-am rugat să îmi arate păcatele ascunse în viața mea. În timp ce Îl ascultam, am auzit în mod repetat cuvintele „lăudăroasă smerită”. Ce însemna asta? Nu mai auzisem niciodată acele cuvintele folosite laolaltă. Nici nu am apucat să mă gândesc să caut ce înseamnă, că Dumnezeu a și început să îmi explice la ce Se referea.

    După ce mi-am luat doctoratul în matematică, am insistat ca niciunul dintre colegii mei de muncă, studenții mei sau frații de la biserică să nu mi se adreseze cu „Dr. Stewart”. Nu voiam această formalitate, întrucât credeam – și încă mai cred – că stă în calea unei conversații sincere și transmite ideea de superioritate. De cele mai multe ori, atunci când îi corectam pe cei care mi se adresau astfel, ei răspundeau: „Ești o persoană atât de modestă.” Prietenii mei vorbeau despre modestia mea de fiecare dată când mă prezentau cuiva. Obrajii mi se îmbujorau, dar îmi plăcea complimentul.

    În timp ce mă gândeam la lucrul acesta, Dumnezeu a scăpat bomba: Veon, ești mândră. Manifești același caracter ca o persoană care conduce lumea în urma realizărilor ei. Te simți mândră când ți se spune că ești o persoană modestă. Crezi că ești superioară tuturor prin „modestia” ta. Dumnezeu vorbea inimii mele, iar eu eram uluită. Mi-am dat seama că, deși s-ar putea să le fi spus celor care mă lăudau pentru modestia mea că gloria este a lui Dumnezeu, eram mai mult decât mândră. Mă bucuram de laudă. Iată falsa modestie. I-am cerut iertare lui Dumnezeu și am implorat ajutorul Duhului Sfânt pentru a-mi ucide eul. Această întâlnire a avut un impact profund asupra inimii mele și asupra deciziilor pe care le iau în fiecare zi. De ce mă îmbrac așa cum o fac? Cine vreau să mă vadă când slujesc și de ce?

    „Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi cine se smereşte va fi înălţat” (Luca 14:11). „Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 6:1).

    Învață-mă, Doamne, să fac voia Ta cu toată inima!

    Veon Stewart

    Carolyn Sutton
    Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

    Din aceeași categorie

    Îngerii le-au păzit „coșul”

    Dumnezeu Și-a trimis îngerii să vegheze asupra „coșului” mătușilor mele la fel cum au vegheat asupra lui Moise pe fluviul Nil, cu mult timp în urmă. Slujim unui Dumnezeu uimitor! Va fi minunat să auzim în ceruri povestiri despre cum ne-au salvat îngerii noștri păzitori.

    Totul strălucește

    În ziua aceea, când va veni să Își ia pietrele prețioase, ne vom putea așeza cu bucurie alături de ceilalți care au trecut prin procesul de lustruire, ca să strălucim ca stelele, pentru totdeauna.

    Hristos este podul

    Mă rog și vorbesc numai cu Domnul nostru așa cum o fac de ani de zile ca o creștină devotată. Dar darul acela îmi amintește că Hristos a murit pe cruce pentru noi; El este podul nostru și ar fi bine ca și noi să murim față de noi în fiecare zi și să trăim pentru El.

    Garanție pe viață

    Sunt atât de recunoscătoare că ochiul Lui veghează într-adevăr asupra vrăbiilor. Așa că am încredere că îi pasă și de mine!

    Publicate astăzi

    A unsprezecea poartă – de Iacint

    La rândul nostru, și noi putem fi o reflexie a luminii care vine de la Dumnezeu spre cei ce trăiesc anonim sau ascunși de rușine ori de teamă. Dacă ei încă nu Îl văd pe Dumnezeu, noi am putea să le arătăm măcar puțin din ceea ce este El pentru viața noastră. Cu un mic efort și cu puțină bunăvoință, am putea să-i punem pe ceilalți în valoare mai mult decât o facem acum sau decât facem pentru noi înșine.

    Îngerii le-au păzit „coșul”

    Dumnezeu Și-a trimis îngerii să vegheze asupra „coșului” mătușilor mele la fel cum au vegheat asupra lui Moise pe fluviul Nil, cu mult timp în urmă. Slujim unui Dumnezeu uimitor! Va fi minunat să auzim în ceruri povestiri despre cum ne-au salvat îngerii noștri păzitori.

    De la bocet la bucurie

    Dumnezeu poate şi vrea să ne ia tristeţea, descurajarea şi amărăciunea, ca noi să ne putem bucura de viaţă şi să fim pregătiţi să-L primim cu bucurie. Domnul ne va binecuvânta dacă îi dăm voie.

    Între două lumi

    Tată, ne rugăm pentru tinerii indeciși să se prindă de Tine! Și pe cei plecați departe înapoiază-i casei Tale! PROVOCARE: Gândește-te la o carte care vorbește despre Isus și ofer-o, când ai ocazia, unui tânăr!

    Isten minden cselekedetet megítél

    „Mert minden cselekedetet az Isten ítéletre előhoz, minden titkos dologgal, akár jó, akár gonosz legyen...