Restaurare

Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase. (Isaia 43:18,19)

Într-o frumoasă zi de primăvară, fiul meu, Robby, a venit în dormitorul meu și mi-a zis:

– Mamă, cred că este timpul ca tu și tata să vă împăcați.

I-am spus că, după ce am petrecut zece ani rugându-mă pentru tatăl lui, nu mai aveam putere să o fac.

Dar Dumnezeu a început să lucreze în mine. Da, mă rugasem pentru fostul meu soț în timp ce încercam să îmi îndeplinesc înfricoșătoarea sarcină de mamă singură și să îmi cresc cei patru copii. Când am ajuns la cartea lui Neemia, în studiul biblic pentru femei, Dumnezeu mi-a arătat că, în reconstruirea zidului Ierusalimului, dărâmăturile trebuiseră îndepărtate din cauza amărăciunii oamenilor și a lipsei de încredere în Dumnezeu. Era timpul să mă rog pentru mine.

Am petrecut patru luni în propriul „Ghetsimani”, rugându-L pe Dumnezeu să îmi ierte păcatele – tot ceea ce greșisem în căsnicia mea, față de copiii mei și față de El. Dumnezeu m-a trezit în mijlocul nopții să petrec timp cu El, în liniște. Am citit din Cuvântul Lui, mi-am notat versete biblice și I le-am repetat cerând împlinirea acelor făgăduințe. Atunci, Dumnezeu mi-a dat făgăduința din Isaia 43:18 și 19.

Aceste versete afirmă întocmai ceea ce soțul meu mi-a spus atunci când am început să vorbim din nou:

– Cred că ar trebui să lăsăm trecutul în urmă.

Imaginează-ți lucrul acesta. Am decis foarte repede că voiam să ne recăsătorim și am convenit asupra datei de 1 decembrie. Știam că familiile noastre aveau să ne creadă nebuni, căci începuserăm să vorbim din nou doar de vreo două luni, dar Dumnezeu mi-a spus să număr zilele de când începuserăm să vorbim și până la 1 decembrie. Numărul era 52 – exact numărul de zile necesar pentru reconstruirea zidurilor Ierusalimului. Ne primiserăm răspunsul.

Slujim unui Dumnezeu puternic și minunat, care vrea să restaureze relațiile dintre cei care fac parte din poporul Lui. Cheia constă în mărturisirea personală. Dumnezeu ne-a înnoit, pe mine și pe soțul meu, și a făcut să ne putem căsători din nou. Îl lăudăm zilnic pentru lucrul acesta. El poate face la fel și în cazul tău.

Karen M. Phillips

Carolyn Sutton
Carolyn Sutton
Un devoțional zilnic scris de femei, pentru femei

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video