Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va ţâşni în viaţa veşnică. (Ioan 4:14)
Pentru acea femeie era doar o altă după-amiază normală. Pașii ei singuratici pe poteca prăfuită ascundeau gânduri întunecate. Plănuise să meargă după-amiaza după apă deoarece căldura puternică din toiul zilei avea să îi descurajeze pe alții să meargă și ei la fântână – alții care probabil ar fi umilit-o și ar fi făcut-o să se simtă inferioară. Era deja suficient de tristă și de deprimată.
Femeia încetase de mult să mai viseze și nu putea decât să își accepte condiția de păcătoasă recunoscută, în comunitatea samariteană. Suspinând, a ajuns la fântână și și-a umplut urciorul. Apa era proaspătă. În timp ce se pregătea să plece înapoi spre casă, femeia a fost întreruptă de un bărbat necunoscut, care o privise tăcut. Nu o condamna din priviri cum făceau ceilalți săteni, ci în ochi I se citeau grija, sensibilitatea și compasiunea.
Străinul i-a cerut femeii să Îi dea apă să bea.
– De ce vrei apă de la o femeie samariteană? Nu ești evreu? L-a întrebat ea mirată.
Era sigură că bărbatul din fața ei nu o cunoștea. Dar, de fapt, Isus o cunoștea mai bine decât oricine altcineva. El voia să vorbească inimii ei care era atât de lipsită de speranță – și să aducă pace sufletului ei uscat.
Cu toate că fusese atât de rănită de această lume, femeia nu s-a putut opune vocii blânde și delicate a Celui care vorbea duhului ei zdrobit. El i-a pus întrebări cu blândețe și ea și-a recunoscut în fața Lui toate păcatele. Dar tonul Lui nu era acuzator. Cuvintele Lui sincere și vocea Lui iertătoare i-au umplut de speranță sufletul gol.
Pacea și alinarea lui Hristos, pe care această femeie nu le experimentase niciodată, au transformat-o dintr-o femeie deprimată într-un mesager al mult așteptatului Salvator, căci El tocmai îi descoperise cine era cu adevărat. Cu inima plină de bucurie, femeia samariteană a fugit în cetate și a dat de veste că tocmai Îl întâlnise pe Mesia cel făgăduit. Devenise un predicator al Cuvântului vieții. Bând din apa vie pe care Hristos i-o oferise, femeia a devenit o fântână care îi înviora pe alții, a cărei lucrare de câștigare de suflete avea să curgă până în veșnicie.
Draga mea prietenă, încă mai este din Apa Vieții pentru fiecare dintre noi, în vocea blândă a lui Isus și în inima Lui. El ne invită să ne împărtășim cu bucuria mântuirii și ne oferă iertarea și iubirea Lui.
Sueli da Silva Pereira
