Care om dintre voi, dacă (…) pierde pe una din ele, nu (…) se duce după cea pierdută până când o găseşte? (Luca 15:4)
Era ultima după-amiază de vineri la o adunare de tabără în Wisconsin, Statele Unite ale Americii. Fiica noastră în vârstă de zece ani, care nu înotase prea mult până atunci, se distra într-un lac din apropiere, surprinzându-ne cu priceperea ei. Într-o zi, Laura ne-a anunțat cu sclipire în ochi că reușise, în sfârșit, să ajungă la marele ponton. De fiecare dată când mă întorceam la cabană de la întâlnirile la care participam, eram întâmpinată de costumul ei de baie ud (care stătea de obicei pe podea). Aceasta era dovada faptului că se întorsese târziu de la lac și se grăbise să ajungă la întâlnirea cu copiii de vârsta ei.
În acea ultimă după-amiază de vineri, nu am găsit niciun costum de baie și nici pe fiica mea, când m-am întors la cabană. Am fugit spre lac să îi amintesc că era timpul pentru întâlnirea cu copiii. Dar Laura nu era acolo. Am fugit spre cortul unde avea loc adunarea. Nu era nici acolo. Am alergat prin tabără, pe lângă magazinul de cărți creștine, magazinul cu gustări și locul de joacă. Laura nu era nicăieri. Am fugit într-un suflet înapoi spre lac și am strigat spre salvamari:
Nu am găsit-o nicăieri!
Salvamarii și prietenii lor adolescenți s-au prins imediat de mâini și au intrat direct în lac. Când apa s-a făcut prea adâncă și-au dat drumul toți deodată. Am privit, am plâns, m-am rugat și am așteptat. A durat în jur de patruzeci de minute ca ei să caute în tot lacul. Laura era de negăsit.
Le-am mulțumit și am plecat împleticindu-mă în căutarea soțului meu. Și, iato pe Laura! Se oferise voluntar să ajute la curățarea taberei pentru Sabat. Stătea acolo, singura care purta un costum de baie. Îți poți închipui plânsul, mustratul, îmbrățișatul și zăpăceala care au urmat.
Tatăl nostru ne caută.
Ca mamă, pot empatiza cu dorința Lui de a ne găsi cât mai repede. Conducătorul universului este părinte și își caută copiii cu frenezie și cu speranță. Îl auzi chemându-te?
Kay Dorchuck
