Veniţi la Mine (…) şi Eu vă voi da odihnă. (Matei 11:28)
Mi se ceruse să fiu reprezentantul pacienților unui mare spital de recuperare din Asheville, Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. Rolul meu era de a-i vizita pe pacienții noi, după ce aceștia petreceau câteva zile în spital, pentru a vedea dacă se simțeau bine sau erau nemulțumiți de ceva.
Când am intrat în camera Juliei, am găsit-o plângând și nu a putut vorbi vreme de câteva minute. I-am spus că lucram în spital și că eram reprezentantul pacienților. După ce s-a liniștit mi-a spus povestea ei.
Trecuse printr-o zi chinuitoare de terapie și era foarte obosită. Când s-a întors în cameră, a spus că una dintre asistente i-a vorbit cu asprime.
– O, îmi pare atât de rău că a trebuit să treci prin așa ceva.
– Nu ai de ce să îmi ceri scuze, nu a fost vina ta! mi-a răspuns.
Apoi, i-am povestit ceva ce i s-a întâmplat fetiței mele pe când avea doar trei ani. Într-o zi, a venit la mine cu un genunchi julit, plângând de parcă inima avea să i se rupă!
Am îmbrățișat-o imediat și i-am zis:
– O, draga mea, îmi pare atât de rău.
– Nu e vina ta, mami, e a mea, mi-a spus printre lacrimi.
Acum, Julia avea un crâmpei de zâmbet pe față și știam că începea să înțeleagă de ce i-am spus că îmi pare rău. A spus că s-a simțit foarte alinată de scuzele mele, chiar dacă nu avusesem nicio legătură cu ceea ce i se întâmplase mai înainte.
Acest incident m-a făcut să mă gândesc la momentul când Isus atârna pe cruce.
Parcă pot să aud ce ne-am fi spus, dacă aș fi fost acolo:
– Terry, dragă, îmi pare atât de rău că trebuie să experimentezi păcatul și consecințele lui teribile.
Pot chiar să aud cum I-aș răspunde:
– Dar nu Tu ești de vină, Isuse, eu sunt!
Nu Isus a făcut ca păcatul să intre în lume. Nu este vina Lui că trebuie să trecem prin atâta suferință și durere, dar moartea Lui ne va da o viață nouă. Într-o zi, vom locui cu El în ceruri, pentru totdeauna.
Nu vrei și tu să fii acolo?
Terry Wilson Robinson
