Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! (Isaia 65:24)
M-am dus spre cutia poștală cu inima grea. Acesta avea să fie primul meu Crăciun fără niciunul dintre părinții mei. Tatăl meu murise cu trei ani în urmă, iar mama tocmai ce trecuse și ea în neființă. Era începutul lui decembrie și mă gândeam la toate modurile în care Crăciunul avea să fie diferit fără părinții mei. Nu aveam să mai avem fursecuri făcute în casă și stollen (pâine germană pentru Crăciun). Nici cadouri alese cu drag de către părinții mei pentru copii. Nu avea cine să mai citească pasajele despre nașterea lui Isus, pe care tata le citea în Ajunul Crăciunul. Eu și sora mea nu aveam să mai primim devoționale pentru femei din partea mamei mele, lucru care se întâmplase în fiecare an al vieții mele de adult.
O tristețe imensă a pus stăpânire pe mine, în timp ce mă apropiam de cutia poștală. În mod ciudat, în ea era o cutie de la Pacific Press Publishing Association. Nu comandasem nimic de la acea editură, așa că mă întrebam de ce primisem o cutie de la ei. Am deschis cutia pe treptele din fața casei, iar înăuntru am găsit Devoționalul pentru femei pentru anul 2018. Mintea mea a început imediat să caute răspunsuri. Mama se simțise foarte rău înainte de moarte, așa că nu avea cum să fi comandat cartea în perioada aceea. Am deschis biletul care era în aceeași cutie și am citit: „Vă trimitem un exemplar de autor al cărții Notes of Joy – devoționalul anului 2018 pentru femei. Îți mulțumim pentru că ai ales să ne împărtășești poveștile tale!”
Ochii mi s-au umplut de lacrimi de recunoștință. Uitasem că trimisesem două devoționale în urmă cu trei ani. Devoționalul pentru femei venise în momentul în care aveam cea mai mare nevoie. În Ajunul Crăciunului, i-am dăruit surorii mele copia primită și i-am spus povestea cărții. Ochii i s-au umplut de lacrimi și mi-a mulțumit pentru cel mai frumos cadou de Crăciun pe care Îl primise vreodată. În carte era un devoțional cu titlul „Dragostea dăinuie”. Îl scrisesem după moartea tatălui meu. Fusese scris drept mulțumire pentru iubirea pe care părinții noștri au arătat-o întotdeauna față de familia noastră și față alții și pentru dragostea pe care Dumnezeu continuă să ne-o arate. Acum îmi amintea încă o dată, după moartea mamei mele, că, deși unii dintre oamenii pe care îi iubim nu mai merg alături de noi pe drumul nostru pe acest pământ, Tatăl nostru ceresc încă mai merge cu fiecare dintre noi în fiecare zi.
Beatrice Tauber Prior
