Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. (Filipeni 4:19)
După o serie de evenimente în care am văzut mâna lui Dumnezeu, mi-am dat demisia, la patruzeci și unu de ani, pentru că simțeam că El mă cheamă să mă înscriu la cursuri pentru a mă pregăti ca evanghelist. Era luna decembrie, iar eu și soțul meu urma să călătorim din Baltimore, Maryland, Statele Unite ale Americii, spre școala din Dakota de Sud. Mama m-a implorat să merg altă dată. I-am răspuns:
– Dacă Dumnezeu poate să Își treacă poporul prin Marea Roșie, ne poate duce și pe noi până în Dakota de Sud.
Așa că pe 27 decembrie 2001 ne-am început excursia, cărând după noi o rulotă de unsprezece metri. Am avut o excursie lipsită de evenimente, cu câinele dormind între noi doi, până în ultima dimineață. Umplusem ambele rezervoare cu apă ca să putem face duș. Dar seara eram prea obosiți și ne era prea frig ca să mai facem duș sau să folosim apa. În ziua de Anul Nou, în 2002, la ora 5:00 dimineața, soțul meu s-a uitat la mine și mi-a zis:
– Avem o problemă. Nu mai avem gaz (propan) ca să încălzim rezervoarele. S-ar putea ca apa să înghețe și să se spargă toate țevile din rulotă.
Având munți și într-o parte și în alta, am tras pe acostament. Temperatura era cu mult sub zero grade. Am dat câteva telefoane, inclusiv către poliția statală. Toți au avut același răspuns: „Sunteți în mijlocul pustiului. Este ziua de Anul Nou. Aveți câteva ore de mers până să găsiți ajutor undeva.”
– Hai să ne rugăm, i-am spus soțului meu.
Ne-am plecat capetele și ne-am rugat. Când am spus „Amin”, am auzit un ciocănit în geamul șoferului. Răspunsul meu imediat a fost să blochez ușile, dar soțul meu a coborât geamul și l-a întrebat pe omul îmbrăcat cu o cămașă din flanel dacă avea nevoie de ajutor.
– Nu, a răspuns el. Voi?
– Da, a răspuns soțul meu. Nu mai avem gaz și nu știm unde să găsim ajutor.
Bărbatul i-a spus soțului meu unde putea găsi o benzinărie – de unde puteam lua tot gazul de care aveam nevoie –, la numai 3 kilometri de locul în care ne aflam. Am făcut schimb de priviri cu soțul meu și ne-am întors capetele spre bărbat, dar dispăruse!
– Unde s-a dus? a întrebat soțul meu.
Am ieșit din mașină să ne uităm, dar omul nu se vedea nicăieri. I-am urmat sfatul și am găsit suficient gaz ca să ajungem la destinație. Credem că Dumnezeu Și-a trimis cu adevărat îngerul ca să despartă „Marea Roșie” în ziua aceea.
Elaine Buchanan
