Slujiţi-vă unii altora în dragoste. (Galateni 5:13)
În comunitatea mea se desfășura un eveniment cu ocazia Crăciunului. Deși temperaturile erau sub limita înghețului, atmosfera din clădirea bisericii era una călduroasă și tihnită. Frații și surorile se bucurau împreună cu mulțimea de vizitatori care veniseră pentru acest eveniment, în ciuda frigului și a vântului tăios. Pe masă ardeau lumânări, iar noi toți ne bucuram de părtășie. Copiii alergau în jurul adulților, adunându-se după vârste și preocupări. Făceam și eu parte din acest peisaj frumos.
Spre încheierea evenimentului, una dintre surori m-a întrebat:
– Ce mărime porți la pantofi? În jur de treizeci și șase? Nu ai vreo pereche pe care nu îi mai porți?
Ne-am retras, în timp ce mi-a arătat discret picioarele unei femei îmbrăcate curat. După ce m-am uitat mai atentă la picioarele ei, am observat că talpa pantofilor ei de primăvară se desprindea de restul pantofului, atunci când călca, lăsându-i șosetele la vedere. Cu toate acestea, ea curăța cu bucurie mesele alături de celelalte femei și le zâmbea sincer celor din jur.
Am fost cutremurată de ceea ce vedeam. În minte îmi răsunau două întrebări: Cum a ajuns să poarte acei pantofi atât de uzați? Și cum va ajunge acasă în acei pantofi, în acea seară de ianuarie, mai ales prin zăpada adâncă și frigul năprasnic?
Am chemat-o deoparte să o întreb dacă o puteam ajuta, deși nu voiam să o jignesc.
– Pot să vă ofer o pereche de pantofi de-ai mei? am întrebat-o.
Din conversația noastră, am aflat că familia ei începuse construcția unei case, dar apoi s-au confruntat cu dificultăți financiare.
– Nu am purtat dintotdeauna pantofi ca aceștia, mi-a spus zâmbind. Așa că ajutorul tău m-ar bucura foarte mult.
– Așteaptă aici până mă întorc, i-am spus, și am fugit spre casă să îi aduc o pereche de pantofi.
Această femeie minunată, deși trecea prin mari greutăți, nu ceruse nimic. Nu se plânsese de dificultățile cu care se confrunta. Poate de aceea am simțit o dorință atât de puternică să o ajut. Ar fi avut atâtea motive să stea acasă și să nu vină la biserică. Dar a venit crezând poate că „mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte” (Psalmii 84:10). Ea L-a ales pe Domnul și părtășia creștină. Când îmi amintesc această întâmplare, mă gândesc cât de important este să ne pese mai mult de cei din jurul nostru, de cei care – în ciuda greutăților – se bucură în Domnul și nu ratează nicio șansă de a fi în „curțile” Domnului.
Maria G. Vacheva
