Nădejde amânată

O nădejde amânată îmbolnăvește inima, dar o dorință împlinită este un pom de viață. (Proverbele 13:12)

Căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. (Luca 1:37)

Anii tinereții pentru mulți dintre noi sunt caracterizați de dinamism și visuri îndrăznețe. Sperăm să fim sănătoși, stabili din punct de vedere financiar, adulți fericiți cu o carieră minunată și visăm să călătorim în toată lumea. În concluzie, avem visuri mărețe care sperăm că, într-o zi, se vor împlini. Apoi intervine viața. Poate ne confruntăm cu obstacole care ne aruncă în prăpastia dezamăgirii și depresiei. Poate ne simțim descurajați, demoralizați și chiar deprimați ca urmare a neîmplinirii viselor. Inima noastră nu mai știe dacă va veni ziua în care vom putea, într-un final, sărbători împlinirea viselor.

Răspunsul la speranța inimii noastre îl găsim în cartea Proverbele. Solomon ne spune că uneori trecem prin situații dureroase și prin disconfort atunci când avem aspirații neîmplinite. Dar, când visurile noastre se împlinesc, viața noastră se reînnoiește și din noi țâșnesc noi izvoare de viață.

Care sunt lucrurile la care ai sperat tu? Mai speri încă să termini facultatea sau mai speri să îți găsești un soț bun? Ai nădăjduit să te implici într-un nou proiect misionar sau să ai copii? Tânjești să mergi într-o călătorie misionară sau să slujești ca misionară cu normă întreagă într-o țară îndepărtată? Oricare ar fi visurile tale, nu le lăsa să moară. Dezgroapă-le, șterge praful de pe ele, hrănește-le, roagă-te pentru ele și apoi aprinde focul credinței sub ele. Poate au trecut săptămâni, luni sau chiar ani fără să vezi o licărire de împlinire la orizont. Dar poate Dumnezeu ți-a pus la încercare credința sau încrederea deplină în El pentru a-Ți împlini acel vis. Nu uita, momentul ales de Dumnezeu pentru a ne scoate dintr-o situație s-ar putea să nu fie momentul în care noi așteptăm eliberarea.

Luca 1:37 ne reamintește că pentru Dumnezeu nimic nu este imposibil de făcut. Aspirațiile tale poate ți se par asemenea unor munți înalți, de netrecut, dar Dumnezeu poate muta munții. Poate par ca niște uriași, asemenea lui Goliat, dar Dumnezeu are pietrele potrivite pentru a doborî acei uriași. Așa că aleargă în cursa perseverenței, caută fața lui Dumnezeu, cere-I să îți călăuzească pașii și apoi privește cum El îți împlinește visurile cu mult mai presus decât ți-ai imaginat.

Taniesha K. Robertson-Brown

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video