O, tăria mea! Pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel preabun, este turnul meu de scăpare. (Psalmii 59:17)
Doi poeți afro-americani ai secolului al XX-lea, Paul Laurence Dunbar și Maya Angelou, explorează amândoi metafora „cântă păsările din colivie”. Chiar au lucruri interesante de spus, merită citite. Totuși, vă voi împărtăși ce am învățat eu despre această metaforă, de ce cântă păsările din colivie, prin momentele de răscruce prin care m-a trecut viața.
În primul rând, cântatul face parte din natura lor. Pasărea a fost făcută să cânte, dar, fiind în colivie, ea se confruntă cu o alegere – să capituleze în fața circumstanțelor sau să își trăiască viața. Pasărea din colivie cântă și o face în ciuda circumstanțelor. Cântecul înseamnă refuzul ei de a muri.
În al doilea rând, pentru că știe că vocea ei este auzită. Oricât de întunecată ar fi situația, Cineva aude. O Inimă de iubire primește notele. De ce să nu cânte pasărea din colivie atunci când cântul ei o leagă de Sursa care o susține?
În al treilea rând, pentru că sunetul ajunge la urechile care au nevoie să îi audă glasul, cântând în și în ciuda întunericului.
Parcă în prezent avem suficiente motive ca să nu cântăm, miza fiind tot mai mare pe zi ce trece. Mica noastră planetă aglomerată este zdruncinată de schimbări majore și provocările privind clima, războaie, dezastre naturale, crime și terorism. Comunitatea noastră globală luptă să răspundă oamenilor defavorizați. Traficul de persoane este la cote maxime. Politicile noastre naționale devin tot mai polarizate, retorică îmbibată în vitriol și ură. Chiar și așa, acum nu este momentul să păstrăm tăcerea. De asemenea, nu este momentul pentru ridicarea tonului, pentru reacții emotive zgomotoase și pentru a emite opinii personale. Dacă vorbești, folosește-ți vocea pentru a face diferența, pentru a răspândi lumină în întuneric, pentru a-i ancora pe cei aruncați de valuri și confuzi în mijlocul furtunii. Sau ascultă-i pe cei care pot face aceste lucruri și lucrează pentru a înțelege problemele astfel încât să poți vorbi inteligent și eficient atunci când ți se cere ajutorul. Să nu ne panicăm și să nu băgăm capul în nisip. Acum este timpul să ne punem centura de siguranță, să ne așezăm pe o temelie sigură și să ne formă voci autentice. Poate în colivia acestei lumi este întuneric, dar eu încă am un cântec pe care trebuie să îl cânt și îl voi cânta. Sper ca acest lucru să te inspire fie să îți găsești vocea, fie să o eliberezi.
Rachel Williams-Smith
