Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii din cap, toți vă sunt numărați. Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii. (Matei 10:29-31)
Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu, și judecățile Tale sunt ca Adâncul cel mare. Doamne, Tu sprijini pe oameni și pe dobitoace! (Psalmii 36:6)
Și Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni care nu știu să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulțime de vite! (Iona 4:11)
Recent, când am fost într-o excursie cu studenții mei, Domnul mi-a dat o lecție valoroasă. Ca învățătoare la clasa a treia, iubeam excursiile, la fel, și elevii mei! Adică este vreun copil căruia să nu îi placă?
În acea zi eram într-o excursie la acvariu, ca parte a studiului unei unități a habitatelor. Din moment ce adaptarea animalelor la mediu era inclusă în această unitate, prezentatorul de la acvariu a făcut referire la diferite specii de animale și la modul în care ele s-au adaptat la mediul lor. Unul dintre animalele despre care îmi amintesc că ne-a vorbit a fost elefantul-de-mare. Un elefant-de-mare își poate ține respirația până la două ore, adesea scufundându-se adânc pentru a fora.
Uau! m-am gândit eu când am auzit. Ce Dumnezeu minunat! Dumnezeu i-a dat fiecărui animal ce are nevoie pentru a supraviețui în mediul său unic. Elefantulde-mare nu se îngrijorează de cât aer are nevoie pentru a fora. El simte că i-au fost date cam două ore pentru a vâna și că hrana îl așteaptă undeva acolo, în adâncul oceanului.
Dacă Dumnezeu a făcut lucruri atât de minunate pentru supraviețuirea animalelor, cu cât mai mult va face El pentru a îngriji de nevoile noastre? Deși noi știm că El Se îngrijește, uneori ne îndoim. „Nu știu ce să pregătesc pentru cină.” „Nu am bani pentru taxa școlară.” „Am nevoie de un loc de muncă.” „Trebuie să mă eliberez din această relație.” „Îmi doresc un soț.” „Aș vrea să fiu vindecată.”
Respiră adânc. Apoi expiră.
Dragi surori, încredeți-vă în Dumnezeu! Aveți încredere. Aveți asigurarea că El vă oferă exact ce aveți nevoie.
Dana M. Bean