Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie. (Psalmii 23:4)
Parte a cerinței pentru finalizarea studiilor la Facultatea de Educație a fost realizarea unui proiect. Grupa mea trebuia să ia interviuri celor în vârstă, șerifilor și persoanelor învestite cu titluri despre originea unui trib anume. Spre dezamăgirea mea, profesorul a insistat ca eu să călătoresc singură pentru realizarea părții care îmi revenea în proiect. Pot profesorii ambițioși să îi pună pe studenți în pericol pentru propriile obiective egoiste? m-am întrebat. Am cerut insistent să merg împreună cu un alt student, dar fără succes, așa că am pus totul în mâna lui Dumnezeu.
Ajunsă într-un oraș necunoscut, am vizitat o biserică a confesiunii din care fac parte și pastorul s-a rugat pentru mine. Am cerut indicații spre destinație de la locuitorii orașului. Din fericire era o zi însorită. Un taxi m-a lăsat într-un mediu necunoscut. Am întâlnit un bărbat care mi-a spus că frecvent era vizitat de studenți pentru proiectele lor. El m-a întrebat: „Ești creștină?”
„Da”, i-am răspuns eu. „Dumneavoastră?” Nu mi-a răspuns. Apoi mi-a spus să mă uit la găurile din peretele de la biroul lui și m-am uitat. M-a întrebat dacă știam unde mă aflu. I-am arătat ușa prin care am intrat acolo, dar am observat totuși că biroul lui era plin de obiecte de nedorit. M-am rugat în inima mea și în momentul acela chiar mi-am dorit să fi avut voie să vin împreună cu echipa de studenți.
Șeriful m-a trimis la un al doilea șerif, dar nu înainte de a-mi cere să mă întorc în biroul lui.
Până când am reușit să îl intervievez pe al doilea șerif, Dumnezeu a trimis un student băiat împreună cu care am putut realiza interviul. Apoi ne-am întors la primul șerif. La sfârșitul interviului, șeriful s-a așezat în ușa biroului. Mai întâi l-a lăsat pe studentul băiat să treacă. Apoi, printr-o mișcare rapidă, mi-a blocat calea pentru a mă ține în cameră. Printr-un impuls de energie l-am împins și am fugit. Ceva îmi spunea: „Nu mai face niciun interviu. Întoarce-te la familia ta – acum!”
În ziua următoare la curs i-am povestit profesorului cele întâmplate; toți studenții ascultau. „Ai fost în vizuina diavolului”, au spus studenții. „Șeriful a crezut că demonul lui mi-a luat mintea.” La scurtă vreme după acel incident m-am îmbolnăvit și L-am rugat pe Dumnezeu să mă vindece. Un glas mi-a spus: „Cum poți uita ce ți s-ar fi putut întâmpla în vizuina diavolului?” Atunci am știut că Dumnezeu a auzit rugăciunea mea și că avea să mă vindece. Îmi place să povestesc cum Isus a biruit pentru mine.
Margaret Obiocha
