O REFLECȚIE A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.
1 Ioan 4:11

Așa cum am spus de mai multe ori, cartea biblică Rut – și personajele principale din poveste – ne ajută să înțelegem că respectul, comportamentul blând și aprecierea sunt componente de bază atât în relațiile personale, cât și în cele de cuplu.

Când ne gândim la modul în care i-a vorbit și ce i-a spus Boaz (ruda îndepărtată și bogată a lui Naomi) lui Rut (nora ei văduvă), în special într-o vreme în care femeile adesea nu erau tratate cu respect de către bărbați, putem să ne facem o idee despre caracterul nobil al acestui bărbat prin cuvintele lui frumoase.

Nu cunosc în detaliu toate obiceiurile de la acea vreme din Betleem – în special detaliile referitoare la modul în care o rudă putea răscumpăra o altă rudă. Știu doar că această relatare biblică sugerează că Boaz s-ar fi putut comporta în multe alte feluri. De exemplu, el ar fi putut profita de situația sărăcăcioasă a lui Rut și de ignoranța ei în privința obiceiurilor locale. Ar fi putut abuza de ea, în special pentru că era femeie și era străină. În schimb, în următoarele versete vedem că Boaz s-a comportat cu respect și afecțiune față de Rut: „Acum, fiică, nu te teme, îți voi face tot ce vei zice, căci toată cetatea știe că ești o femeie cinstită” (Rut 3:11). Vorbind despre o rudă mai apropiată care s-ar fi putut căsători cu ea, Boaz îi spune lui Rut: „Dacă vrea să te răscumpere, bine, să te răscumpere, dar, dacă nu-i place să te răscumpere, te voi răscumpăra eu, viu este Domnul!” (vers. 13). Biblia ne spune că Rut „a rămas culcată la picioarele lui până dimineața și s-a sculat mai înainte de a se putea cunoaște unul pe altul. Boaz a zis: «Să nu știe nimeni că a intrat o femeie în arie!»” (vers. 14). El chiar i-a protejat reputația.

Astăzi văzând că violența sexuală și abuzul abundă pretutindeni, când citim povestea despre un bărbat care a avut ocazia să abuzeze de o femeie –, dar în schimb a respectat-o, a prețuit-o și s-a îngrijit de ea și de situația ei – aflăm un exemplu uimitor. Acest exemplu ne ajută să înțelegem că noi suntem fiice ale Împăratului împăraților și Domnului domnilor. Toate merităm să fim tratate cu demnitate și respect, ca persoane de valoare, în același mod în care s-a comportat Boaz cu Rut.

Întotdeauna să îți amintești cum s-a comportat Boaz cu Rut. Nu uita că atât bărbatul, cât și femeia ar trebui să reflecte în relațiile lor cel puțin o fărâmă din dragostea pe care o are Dumnezeu pentru toți copiii Săi.

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor