COPILAȘ ÎN BUZUNARUL EI

Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip.
Isaia 49:15

Capelanul nostru ne-a relatat o poveste remarcabilă despre rugăciune, credință și determinare de pe vremea când era pastor în Jamaica. Una dintre surorile de la biserica pe care o păstorea a mers la spitalul municipal pentru a-l aduce pe lume pe băiețelul ei. Procesul nașterii a fost lung și complicat. După ce copilul s-a născut, doctorilor le-a fost teamă că bebelușul fie nu va supraviețui foarte mult, fie va trăi ca o legumă, permanent. Refuzând să creadă acest lucru, mama – căreia îi vom spune Bertha – pur și simplu l-a înfășurat pe prețiosul ei băiețel într-o haină și a plecat. Nimeni nu a îndrăznit să o oprească.

Ajunsă acasă, unde alți doisprezece copii se jucau, Bertha și-a pus rochia murdară de pe ea într-o covată cu apă și a început să o spele. Când prietenii au întrebat‑o despre copil, atunci și-a amintit că încă era în buzunarul de la rochie. Rugându-se stăruitor, Bertha l-a luat pe micuțul copil din buzunar, l-a încălzit și l-a liniștit și L-a implorat pe Dumnezeu să îi păstreze viața. Micuțul a început să ia în greutate după câteva vizite la spital pentru transfuzii de sânge. Marele Medic știa mai bine decât ceilalți medici. El are vindecarea sub aripile Sale. Bertha nu a încetat niciodată să se roage. De fapt, ea s-a rugat când l-a însoțit pe fiul ei și frații lui la școală. S-a rugat când el a terminat facultatea. Încă se ruga când el a început să păstorească o biserică. Când am repovestit această relatare interesantă prietenelor mele, dintre care majoritatea sunt mame, nu le vine să creadă. Ele au citat versetul de astăzi, dar au omis ultima parte: „totuși Eu nu te voi uita”. Bertha nu a lăsat deoparte acest gând important despre dragoste. Ea a trăit adevărul.

Meditând la această poveste m-am dus cu mintea la un pasaj inspirat pe care obișnuiam să îl cer studenților mei să îl memoreze: „Rugăciunea este deschiderea inimii noastre lui Dumnezeu, ca unui prieten… Rugăciunea nu Îl coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalță pe noi la El.”[1]1 Viața Berthei exemplifică aceste gânduri inspirate. Însăși existența ei era caracterizată de rugăciune. Rugăciunea și credința au fost stâlpii umblării ei personale pline de dragoste. Credința ei umilă, simplă, a însoțit-o în tot ce a făcut.

Bertha a fost o luptătoare în rugăciune.

Cum putem da dovadă și noi de o astfel de credință?

 

[1]Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 93.

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor