Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
Matei 3:13
În „țara zăpezilor”, în care cei mai înalți munți de pe pământ sunt întotdeauna acoperiți de o pătură de zăpadă, am avut ocazia de a sluji ca familie misionară medicală. Misiunea noastră era cam la 40 de kilometri de Kathmandu, capitala Nepalului. Acolo, băieții noștri au fost instruiți la grădiniță și în clasa întâi de dna Iris Adderton, o profesoară pensionară din Australia. Ei studiau împreună cu alți elevi într-o singură sală de clasă. Băieții noștri au crescut jucându-se cu copiii localnicilor – alergau, săreau și se cățărau cu picioarele goale ca niște căprițe pe terasele de orez și grâu din jurul casei.
Creștini fiind, noi întotdeauna făceam altarul în fiecare seară, urmat de povestiri din cărțile autoarei Laura Ingalls Wilder. Cu ajutorul acestor cărți și a altora asemănătoare, băieții noștri au învățat valori și etici pozitive pentru viață. La fel ca Isus în copilăria Sa, ei au crescut în „înțelepciune, în statură, și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor” (Luca 2:52). Eu și soțul meu, amândoi muzicieni, am organizat un cor de copii la biserică și eu am început să țin lecții de pian cu băieții. Nu a trecut mult timp până au început să cânte imnuri la serviciile divine de la biserică.
Într-un mediu atât de plăcut nu i-a fost greu băiatului celui mic să ia hotărârea de a fi botezat – la fel ca Domnul nostru Isus Hristos. În timp ce fratele lui era în străinătate din cauza unor probleme de sănătate, noi am fost vizitați de pastorul Stefano Tsukamoto, care a venit împreună cu cincizeci de tineri voluntari pentru a ne ajuta în câmpul misionar. Într-o după-amiază însorită de Sabat, pe malul râului Sunkosi, în fața unui grup mic de credincioși, fiul nostru a fost cufundat în acele ape reci, care curgeau cu repeziciune, ca o pecete a angajamentului său față de Isus, care și El a fost botezat în râul Iordan, din Palestina. Când micul cap blond al fiului nostru a intrat sub apă și apoi a reapărut, pe fața mea s-au scurs lacrimi de bucurie și recunoștință. Între timp și fiul cel mare a fost botezat – chiar de către bunicul lui – într-o biserică frumoasă pe cealaltă parte a globului.
Ah, ce bucurie pentru noi, mamele, să îi pregătim pe cei tineri pentru veșnicie și să îi vedem crescând și predându-și inimioarele Domnului! Într-o zi, stând în fața Mântuitorului, noi, mamele din toate generațiile, ne vom putea prezenta pe noi înșine și pe cei dragi ai noștri, spunând: „Aici sunt eu și copiii pe care Tu mi i-ai dat.” Acesta să fie obiectivul și dorința noastră. Dumnezeu să te binecuvânteze!
