ÎN MÂINILE OLARULUI

Scoală-te și coboară-te în casa olarului (…) iată că el lucra pe roată. (…) Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l facă.
Ieremia 18:2-4

Faptul că sunt olar de meserie m-a ajutat să înțeleg cum lucrează Dumnezeu în viața noastră. Când lucrez, am două opțiuni pentru a obține lutul. Îl pot cumpăra de la furnizor, curățat și gata de folosire. Sau îl pot găsi într-un loc în care cred că este lut și pot începe să sap. Indiferent ce metodă folosea, este nevoie ca eu să pregătesc lutul prin frământare (întindere și frământare) înainte de a-l pune pe roată. Dacă aleg să sap eu după lut, procesul este mai lung. În special această experiență m-a făcut să fiu uimită de Dumnezeu.

În funcție de locația lutului, acesta poate avea impurități. Eu trebuie să mă asigur că, atunci când sap, o fac la nivelul la care sunt cât mai puține impurități. Apoi aduc lutul acasă și îl usuc deoarece trebuie să ajungă înapoi în formă lichidă – misiune aproape imposibilă dacă lutul este deja ud. După ce lutul a fost stins și nisipul sau pietrișul s-a așezat, îl strecor de câteva ori prin cele mai fine site până rămâne doar apa cu lut. Apoi lutul este lăsat la uscat și așteaptă testarea. Trebuie să testez câteva bucăți înainte și după procesare pentru a putea evalua diferențele. Lutul trebuie întins, lovit, frământat și ars la temperaturi extreme pentru a vedea dacă va fi folosit doar pentru lucrări decorative sau pentru vase funcționale. Și vopselele trebuie testate, dacă sunt rezistente înainte de a picta ceva pe lutul care urmează să fie folosit sau vândut. Toate acestea înainte ca lutul să fie perfect.

Acum privesc călătoria mea prin viață diferit. Știu că fiecare întindere, fiecare lovitură și fiecare experiență extremă prin care am trecut Îi permit lui Dumnezeu să mă smerească și să mă perfecționeze, făcându-mă potrivită pentru a fi în slujba Lui. Moise a trecut prin încercări asemănătoare când păstorea oile în Madian. Iosif a petrecut luni în captivitate ca rob și apoi ca întemnițat. Singura lui nelegiuire? Ura fraților lui. Ana a îndurat batjocura din partea celeilalte soții, Penina, pentru că era stearpă.

Treci și tu prin ceea ce pare a fi un baraj fără sfârșit de încercări și dureri? Nu te teme. Dumnezeu nu te pedepsește. El este chiar acolo, suferind din cauza durerii tale, dar conștient că este necesară pentru fericirea ta veșnică. Așa că fii recunoscătoare în durere, căci Dumnezeu întotdeauna este acolo. Da, chiar și în mijlocul durerii – El este la lucru.

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor