Ferice de cine va aștepta și va ajunge până la o mie trei sute treizeci și cinci de zile!
Daniel 12:13
După aproape un an de zile de când tata a murit am vrut să văd piatra funerară pe care am ales-o pentru locul lui de odihnă din cimitir. Eu și mama am hotărât să mergem de Ziua Eroilor, deoarece în acel așezământ militar pe fiecare mormânt este un steag. Pentru că sunt foarte sigură că într-o zi ne vom reîntâlni cu tata în cer, eu și mama nu boceam și nu plângeam, ci, uimite de multitudinea de steaguri, doar stăteam liniștite în cimitir. În Biblie găsim atât de multe făgăduințe minunate care pe mine mă încurajează, ca de exemplu cea din 1 Corinteni 15:23 – „Dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” La fel cum tatăl meu se odihnește și lui Daniel i s-a spus să se odihnească în mormânt. Bărbatul îmbrăcat în in subțire, care a apărut în vedenia lui Daniel, i-a spus: „Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor.”
Ce m-a uimit la Ziua Eroilor a fost numărul mare de oameni prezenți. Când am privit în jur, am observat că mulți erau adunați pe lângă morminte. Într-un rând din spatele nostru era o doamnă cu un băiețel. Am mers spre ea, i-am spus de pierderea noastră și am întrebat-o de a ei. Ne-am îmbrățișat și apoi i-am vorbit despre speranța pe care o avem în Isus. După aceea am observat o doamnă care stătea lângă un mormânt câteva rânduri mai în spate. Când m-am apropiat ea s-a întins să mă îmbrățișeze, când m-am întins să îi dau o îmbrățișare. Soțul ei murise. Eu și mama ne-am întors de acolo foarte mișcate și convinse că acesta era un loc potrivit pentru lucrare.
Anul următor am vrut să văd dacă aș putea încuraja pe cineva la cimitir. Coborând un deal cu mașina am observat un cimitir foarte mic. Am oprit din curiozitate, am coborât din mașină și m-am apropiat. O doamnă, care părea ascunsă printre copaci, stătea pe o piatră. Apropiindu-mă mai mult de ea am întrebat-o: „Aveți nevoie de o îmbrățișare?” Ea mi-a explicat că soțul ei murise în urmă cu zece ani, dar pierderea era încă atât de vie în inima ei. Încă o persoană pe care să o încurajez. Doar pentru că Isus a înviat din mormânt, noi putem oferi încurajare. În acea seară, ajunsă acasă, m-am uitat la Biblia tatălui meu. A fost o binecuvântare să citesc un verset anume pe care îl subliniase: 2 Timotei 4:18. „Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui, ca să intru în Împărăția Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin!” Cu adevărat, noi vom învia!
