Domnul să-ți fie desfătarea și El îți va da tot ce-ți dorește inima.
Psalmii 37:4
Echipele noastre de studenți misionari se pregăteau să viziteze satele dintr-o zonă din Kukkia, dar și vechea locație a unei școli, clinici de sănătate și atelier. Ne-am strâns pentru rugăciune. Această parte din Papua-Noua Guinee este cunoscută pentru crocodili, șerpi veninoși și păienjeni, dar și pentru plantele otrăvitoare. Urma să traversăm mlaștini și pajiști. Fiecare dintre noi avea o lanternă, un baston și apă de băut. Drumul până la muntele pe care erau biserica și vechea școală dura între patru și șase ore, în funcție de viteza noastră.
Plouase înainte ca noi să ajunge în Kukkia, lucru care a făcut ca fiecare potecă și drum să fie alunecos și periculos. Am hotărât să așteptă îndrumarea Domnului prin curcubeu înainte de a intra în satele respective. Am încredințat acest lucru Domnului și am pornit la drum.
Am început aventura prin junglă până am dat de o mlaștină mare pe care a trebuit să o traversăm pe niște bușteni. Bastoanele noastre rezistente ne-au fost de ajutor în timp ce mergeam. Din fericire, nu am văzut niciun crocodil furișându-se prin apă și curând traversaserăm cu bine. Apoi am văzut primul sat. Aceste sate aveau două case mari: una pentru bărbați și una pentru femei. Când ne-am apropiat de așezământ, pe cer, curbat peste case, a apărut un curcubeu frumos. Acesta a fost semnul nostru să vizităm aceste case. Când ne pregăteam să intrăm pe poartă, oamenii au început să vină spre noi. Am cântat laude. Unii din grupul nostru au făcut o piesă despre Noe și curcubeu – chiar avându-l pe cer! Ne-am rugat împreună cu fiecare persoană înainte de a ne continua călătoria.
Curcubeul de deasupra noastră ne-a dus la alte trei case înainte de lăsarea întunericului. După ce s-a lăsat întunericul, pe calea noastră spre următorul pas a fost lumină. Oamenii deja se adunaseră afară cu felinare pentru a ne primi în satul lor. Dar pe alocuri calea era atât de noroioasă încât câțiva dintre noi au alunecat și au căzut, dar am privit totul ca pe o distracție. În cele din urmă am ajuns la vechea locație a satului și școlii de pe munte. Acolo au venit și mai mulți oameni în întâmpinarea noastră și păreau entuziasmați când le-am vorbit și ne-am rugat cu ei, încurajându-i să fie credincioși Domnului. Călătoria noastră înapoi spre școală a fost ca și cum am fi mers cu „un stâlp de foc noaptea”, care ne lumina calea. Vizitele și rugăciunile împreună cu oamenii în acea zi au fost foarte speciale pentru că Dumnezeu ne-a călăuzit prin curcubeu. Găsește-ți plăcerea în Domnul și El te va conduce.
