BINECUVÂNTAREA ASCULTĂRII – PARTEA 1

Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, ești fericit și-ți merge bine.
Psalmii 128:1,2

În anii ’60, oportunitățile de a avea o carieră erau limitate pentru femeile din Trinidad. Când am vizitat-o pe bunica în spital, cu o zi înainte să se stingă, am hotărât să aleg profesia de asistentă medicală. La momentul potrivit am fost acceptată într-un program de instruire pentru asistență medicală și așteptam cu nerăbdare momentul, împreună cu toți colegii, absolvirii programului de trei ani pentru a putea profesa. La începutul anului trei de studii ni s-a cerut să participăm la cursuri sâmbăta. Cinci dintre noi păzeam Sabatul, ziua biblică de odihnă, și nu credeam că am putea participa la cursuri. Ni s-a spus că opțiunile noastre erau să lucrăm la spital, dar să nu absolvim niciodată, să ne retragem din program sau să participăm sâmbăta la cursuri. Eu am fost prima care s-a retras din program, m-am căsătorit și l-am însoțit pe soțul meu în Statele Unite ale Americii, pentru ca el să își continue educația.

Totuși, ideea de a renunța la visul de a fi asistentă medicală nu era o opțiune pentru mine. După ce am ajuns în State am început numaidecât să caut un program care să îmi permită să îmi continui studiile. Dar, când mi-au evaluat fișa matricolă, mi s-a spus că celelalte cursuri nu erau compatibile cu nivelul de licență și că trebuia să o iau de la capăt. Am fost devastată, dar nu descurajată. Deja eu și soțul meu așteptam primul nostru copil. Am continuat procesul de admitere și am fost acceptată. După patru ani – de acum cu doi copii mici – am absolvit facultatea ca licențiată în știința asistenței medicale, nu doar cu o diplomă. De-a lungul anilor am avansat până la cel mai înalt nivel educațional în asistența medicală și am fost foarte binecuvântată. De asemenea a fost o bucurie să pot fi instructoare pentru asistente și viața mea a fost îmbogățită, fericită și rodnică pentru că am ales să ascult de Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Când Îl onorăm, ascultăm de El și Îi suntem credincioși, El ne dă putere de a împlini planul pe care Îl are pentru noi. Haideți să fim dispuse să Îi încredințăm pe deplin viața noastră chiar și atunci când nu putem vedea viitorul, El a promis că nu ne va părăsi niciodată.

Lydia D. Andrews

Ascunsă în palmele Sale
Ascunsă în palmele Sale
În „Ascunsă în palmele Sale”, fiicele lui Dumnezeu din zilele noastre își relatează istoriile despre modul în care au respins minciunile vrăjmașului. Minciuni precum „Dumnezeu te-a părăsit, lăsându-te fără apărare, singură și fără speranță”. Pline de încredere, ele își împărtășesc experiența personală despre modul în care „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Ele vorbesc despre har, despre perseverență și despre noi începuturi. Ele vorbesc despre ce înseamnă să fii... „Ascunsă în palmele Sale”.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor