Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui,și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6:33
La începutul carierei mele ca asistentă medicală, cea mai mare dorință a mea a fost să devin moașă. Astfel că după absolvire m-am angajat într-un spital în Secția de obstetrică. După ce am acumulat doi ani de experiență clinică, am fost acceptată într-un program de moașe la o universitate importantă din Washington, D.C., zonă în care primisem și certificarea. Câțiva ani mai târziu, familia noastră s-a mutat în Alabama ca să le putem oferi copiilor noștri o educație creștină. Deși aici lucram în ture de noapte la spital, pe lângă faptul că eram instructoare clinică cu jumătate de normă la universitate, am hotărât să mă înscriu la master. Având doar un sfert din taxa de studii, am pășit înainte prin credință și m-am înscris la program, știind că trebuia să fac naveta două ore dus și două ore întors. Deși au trecut doi ani până când soțul meu a reușit să vândă casa din Maryland și să ni se alăture, cu siguranță Dumnezeu era la cârmă. Înainte de terminarea primului trimestru, mi s-a spus că mă calific pentru a primi instruire în asistență medicală din partea National Institutes of Health. Ce binecuvântare! Mare este Dumnezeu!
Acest lucru m-a ajutat să obțin două masterate, inclusiv unul în specializarea moașă, și să accept statutul de profesor cu normă întreagă la universitate ca profesor asistent în asistență medicală. După ce au absolvit facultatea și cei trei copii ai noștri, am acceptat o detașare ca instructor pentru moașe în Kentucky. Când la clinică s-a redus personalul, oferindu-se o compensație financiară – și când soțul meu a acceptat pensionarea timpurie din funcția sa guvernamentală – am simțit că Dumnezeu pregătea calea pentru ca eu să accept invitația de a mă alătura unei universități creștine din Kenya pentru a le preda viitoarelor moașe. După ce ne-am luat timp să ne rugăm, am fost convinși că această chemare în Africa era una divină, așa că am acceptat fără ezitare. Eu și soțul meu am petrecut șase ani frumoși și fericiți în țara natală. La un an după ce ne-am întors acasă am fost chemați din nou în Africa, de această dată pentru a înființa un program de studii de licență în asistență medicală la o universitate creștină din Ghana. Acesta a fost apogeul carierei mele în asistență medicală. Îl laud pe Dumnezeu pentru călăuzirea Sa.
Cu adevărat El poate face mult mai mult decât ne putem imagina noi. A fi ascultător de Dumnezeu îți aduce fericire și bogăție în viață. Când Îl punem pe El pe primul loc, El ne va răsplăti dincolo de ce am putea noi cere sau gândi (Efeseni 3:20). Ce Dumnezeu măreț slujim!
Lydia D. Andrews