Cel ce adeverește aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând.” Amin! Vino, Doamne Isuse!
Apocalipsa 22:20
Vineri seara trecută familia mea era la altar. La un moment dat s-a pus întrebarea: „Cum credeți că va fi atmosfera în cer?” Ascultând răspunsul dat pe rând de fiecare membru al familiei, mă gândeam cum să răspund la această întrebare. Aproape că răspunsul fiecăruia îl oglindea pe al celorlalți – cerul este un loc de pace și liniște.
Apoi mi-am dat seama! Când mă gândesc la atmosfera din cer mă gândesc la foarte mulți oameni și zgomot. Să vă spun de ce. În urmă cu câțiva ani, în primul weekend din mai, am participat la a douăzecea reuniune cu colegii din liceu în Oshawa, Ontario. Încă mă ia cu frisoane când mă gândesc la acel sfârșit de săptămână, în special Sabatul. Sabatul a fost cu adevărat apogeul acelui sfârșit de săptămână. Ah, în celelalte zile au fost planificate și alte evenimente, dar nu toți au putut ajunge. Dar, când a venit Sabatul, toți au fost acolo. A fost uimitor câți oameni au venit!
Eu zburasem în Canada din Bermuda. Un alt coleg zburase din Bahamas. Alții veniseră din diverse părți ale Statelor Unite. Apoi, desigur, au mai fost și colegii mei canadieni care toți veneau din Canada. Unii locuiau chiar în Oshawa, iar alții veniseră cu mașina. Majoritatea dintre noi nu știam cine urma să fie acolo până în Sabat. La reuniunea de douăzeci de ani au participat mai mulți colegi decât la reuniunea de zece ani.
Vorbitorul, elev la același liceu cu câțiva ani înaintea mea, a fost fantastic! Alte clase, mai mari, au primit onoruri. Eu am putut să stau lângă prietenii mei. Piesele muzicale, după cum bine îmi amintesc, au fost cerești. Știi ce? Deși îmi doresc mult să îți povestesc despre acel weekend, este greu. Trebuie să fi fost acolo, să simți împreună cu mine!
Această întâlnire cu prietenii vechi îmi amintește de cea mai mare reuniune – numită a doua venire. Vor fi oameni de peste tot. Discuțiile vor fi minunate și muzica va fi cerească. Voi putea să stau de vorbă cu prietenii. Mă voi revedea cu cei dragi pe care nu i-am văzut de mult. Nu pot să vă descriu tot ce se va întâmpla acolo, trebuie să experimentați cu mine. Va fi o reuniune de neuitat! Planifici să ajungi și tu acolo?
Dana M. Bean
Dana M. Bean